Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tulpina Delta devine tot mai periculoasă. Anunțul alarmant al lui Valeriu Gheorghiță

adevarul.ro
virus covid delta

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat joi că în ultima săptămână s-a înregistrat o dublare a ponderii cazurilor pozitive cu varianta Delta. El crede că aceasta va deveni dominantă în perioada următoare și în România, potrivit Mediafax.

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri de Covid în perioada următoare.

„Ne așteptăm să crească numărul de cazuri pe măsură ce există o interacțiune crescută între persoane, pe măsură ce nu se mai respectă în marea parte a situațiilor, este vizibil pentru toată lumea, măsurile de prevenție. Este perioada de concedii, oamenii circulă foarte mult”, a spus Gheorghiță.

Acesta susține că această creștere poate fi pusă și pe seama creșterii și răspândirii infecțiilor cu varianta virală Delta.

„În ultimele 9 săptămâni, din toate secvențierile efectuate care au avut ca rezultat variante virale de îngrijorare, s-a observat o creștere a acestei ponderi de aproape 9 ori. Doar în ultima săptămână s-a înregistrat o dublare a ponderii cazurilor pozitive cu variantă Delta raportat la numărul total al cazurilor infectate cu variante virale de îngrijorare. În acest fel, în ultima săptămână, din toate secvențierile efectuate, din cele 151 de secvențieri, 135 au fost pozitive pentru varianta Delta, o rată de 89% a rezultatelor pozitive pentru Delta”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Acesta crede că varianta Delta va deveni dominantă și în România: „Fiind vorba de un număr mic de cazuri la nivel național, este greu de spus dacă varianta Delta este dominantă, dar cu siguranță că are acest potențial: este înalt transmibibilă, are și capacitatea parțială de a scăpa de sub acțiunea neutralizantă a anticorpilor după boală și după vaccinare și din acest punct de vedere evident că tulpina Delta este clar că va deveni dominantă și în România în perioada următoare”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.