Premium
România nu-şi poate permite două „poliţii”, însă acest adevăr este estompat până la pierderea în decor, de orgoliul politicienilor, mai mari dar şi mai mici. Napoleoni reprimaţi...
Eforturile băneşti de a întreţine două sisteme poliţieneşti sunt cu mult prea mari iar rezultatul este practic, o risipă. (mediafax.ro.)
Ceea ce este evident, numai pentru diriguitori nu, este discrepanţa colosală între fondurile alocate şi consumate, în ansamblu şi rezultatele efective.
Există şi un instrument de măsurare a cestor rezultate, iar acesta se numeşte siguranţa cetăţeanului.
Toţi cei care sunt pe o treaptă sau alta a puterii publice sunt cu siguranţa cetăţeanului în gură. Mai nici unul însă, nu ştie ce ar trebui să facă pentru a-l asigura pe cetăţean în această privinţă.
Am auzit în spaţiul public o discuţie în contradictoriu dintre ministrul afacerilor interne Marcel Vela şi diverşi reprezentanţi ai poliţiei locale.
Problema era că poliţia locală, deşi plătită foarte bine, se ocupă de chestiuni derizorii, declara domnul Vela. Zicea domnul ministru că un agent al poliţiei locale „păzeşte un parc” şi are salariul de 8.000-9.000 Lei , lunar.
De cealaltă parte, în răspunsul lor, cei din poliţia locală şi-au centrat mesajul pe ideea că ministrul minte, că nu sunt plătiţi la nivelul ăla şi nici nu primesc sporuri „pentru munca prestată în repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare de timp liber corespunzător”, adică un fel de „ba, pe-a mă-tii”.
Şi unii şi ceilalţi au uitat, dacă au ştiut vreodată cu adevărat, că misiunea lor principală, cea pentru îndeplinirea căreia sunt plătiţi, mai bine sau mai rău, e reprezentată de prevenirea şi combaterea actelor antisociale.
Scopul lor instituţional dar şi individual, este să-l asigure pe cetăţean că el, ai lui şi averea sa, sunt apărate. De nişte profesionişti, dacă s-ar putea.
Chestiunea pe care a ridicat-o domnul ministru Vela, e una reală, numai că felul în care domnia-sa a abordat-o este complet greşită. Modul simplist, bă voi aveţi salarii mari şi nu faceţi nimic, nu poate avea sorţi de izbândă.
Ceea ce ar trebui spus şi e într-adevăr corect, e că există o colosală discrepanţă între gradul de dotare, de încadrare cu personal, al celor două sisteme poliţieneşti şi importanţa socială a activităţii lor concrete.
În timp ce poliţia naţională este răspunzătoare de combaterea tuturor infracţiunilor de drept comun, în mod paradoxal, abia îşi târâie rablele „alergând” după hoţi. Nu mai vorbesc de alte dotări sau de starea sediilor, ori de încadrarea cu personal.
În acelaşi timp, poliţia locală are o dotare mai mult decât corespunzătoare, însă atribuţiunile sale se limitează la câteva acte normative, ceea ce prin comparaţie, pare chiar grotesc.
Orice tactică poliţienească de pe lumea asta, începe cu prevenţia iar la baza acesteia stă inclusiv, prezenţa în stradă. Scopul, este descurajarea celor având în gând să încalce legea în vreun fel.
Ştiţi câţi agenţi de ordine, aşa se numeau subofiţerii care îşi făceau serviciul în stradă, ieşeau în tura de noapte la o secţie de miliţie din Capitală sau la un municipiu reşedinţă de judeţ ? Cam 25-30, la care se adăugau 2-3 echipaje auto. Adică, ARO-urile alea hârbuite, dar care îşi făceau treaba până la urmă.
Ştiţi câţi astfel de agenţi ies acum în serviciu noaptea la o secţie ? Maximum, 10..
Domnul ministru dacă ar dori, ar ştii şi ar putea, ar trebui cu asta să înceapă, cu reorganizarea poliţiei, luând în calcul inclusiv preluarea „localilor”. Şi mai clar, secţia de poliţie trebuie să devină cea mai puternică entitate a sistemului, cu tot ceea ce înseamnă asta, sedii, dotare, încadrare cu personal, pregătire profesională.
Da, pentru asta, ar trebui să existe o singură poliţie care să se „bată” cu hoţii, nu să-i alerge pe ăia de rup zambile sau ce-or planta primarii.
Iar primarii, nu toţi e adevărat, ar trebui să-şi exerseze abilităţile de conducători de oşti pe net (dacă ştiu cum), sau prin nisipul locurilor de joacă pentru copii.
Oricum, revenind la nevoia de siguranţă a cetăţeanului şi la risipa de bani, o soluţie trebuia găsită de urgenţă.
Altfel, batem câmpii cu graţie.
Îndoielnică...
