Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vântul puternic a făcut ravagii în Argeș: a doborât acoperişuri, stâlpi şi arbori; două drumuri naţionale au fost blocate

www.radioconstanta.ro
copaci, ploaie, vânt puternic

Vântul puternic a doborât acoperişuri, stâlpi şi arbori în zona de nord-est a judeţului Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, iar circulaţia a fost blocată pe două drumuri naţionale, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, cele mai mari probleme s-au înregistrat în municipiul Câmpulung Muscel şi în localităţile din jur. 

Pompierii au intervenit pentru degajarea a 13 acoperişuri smulse de vânt, mai multe autoturisme fiind avariate de resturi. S-au mai înregistrat opt intervenţii la arbori doborâţi de vânt, trei pentru degajarea unor elemente de la balcoane şi două pentru degajarea unor panouri publicitare.

Citește și: Cod galben de viscol valabil în zone montane din regiunea Moldovei

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a anunţat că circulaţia pe DN 72A Câmpulung Muscel - Târgovişte s-a închis începând de la ora 22,00, din cauza căderilor de copaci de pe versanţi în zona localităţii Cetăţeni. Ulterior a fost închisă circulaţia şi între Câmpulung Muscel şi Braşov, pe DN 73, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse. 

În cursul dimineţii, traficul rutier pe DN 73 a fost reluat cu restricţie pentru autovehicule peste 3,5 tone, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă. Pe DN 72A s-a reluat traficul alternativ, pe un sens, intervenindu-se în continuare pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe carosabil. 

Comitetele pentru situaţii de urgenţă au fost activate, miercuri, în municipiile Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş, precum şi în 23 de comune din nordul judeţului Argeş, vizate de o atenţionare meteorologică Cod roşu de vânt puternic şi viscol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.