Vântul puternic a provocat pagube, luni seară, în mai multe zone din ţară. În judeţul Harghita, mii de gospodării nu sunt alimentate cu energie electrică, din cauza avariilor produse pe reţea, în timp ce la Braşov, pompierii au intervenit după ce rafalele au desprins elemente de construcţii.
Vântul puternic şi ploaia care s-au abătut, luni seară, asupra mai multor zone din judeţul Harghita au provocat pagube la reţeaua de alimentare cu energie electrică. Cea mai afectată a fost zona localităţii Cristuru Secuiesc, unde au rămas nealimentaţi cu energie electrică 2.817 utilizatori.
Şi în localitatea Lacul Roşu sunt probleme din cauza furtunii, după ce un stâlp de electricitate a fost doborât de rafalele de vânt. Circulaţia în zonă este blocată, iar pompierii trimişi acolo au solicitat intervenţia unei echipe din partea furnizorului de energie electrică pentru remedierea situaţiei.
În municipiul Braşov, vântul puternic a provocat pagube materiale în mai multe cartiere. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie la fosta fabrică de băuturi răcoritoare situată pe strada Ecaterina Teodoroiu, dar şi pe Calea Bucureşti şi pe Bulevardul Victoriei. Tot în municipiu, furtuna a pus la pământ copac pe strada Gustav Kollar, iar un arbore a căzut şi pe strada Zizinului.
În urma fenomenelor meteo nefavorabile nu s-au înregistrat victime.
Autorităţile recomandă populaţiei ca, pe timp de vânt puternic, să evite deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare, stâlpilor de electricitate sau altor elemente care pot deveni instabile, să ocolească zonele aflate în proximitatea şantierelor de construcţii, unde materialele nefixate pot fi luate de vânt să nu staţioneze lângă clădiri cu faţade deteriorate, acoperişuri sau balcoane care pot prezenta risc






























Comentează