Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vânturile galactice: Studiu dezvăluie fenomenul de expulzare a materiei cosmice de către galaxii

European Space Agency
galaxie

Galaxiile expulzează materie cosmică în mediul lor imediat înconjurător sub formă de vânturi galactice, potrivit unui studiu publicat miercuri de cercetători care au observat pentru prima dată acest fenomen în timp ce examinau un eşantion mare de roiuri stelare, informează AFP.

Instrumentul MUSE din cadrul telescopului european Very Large Telescope (VLT), situat în Chile, a permis în urmă cu doi ani o primă observare a acestui fenomen într-o galaxie văzută dintr-o margine a acesteia, potrivit Agerpres.

Din regiunea centrală a discului său galactic, două conuri de gaze încărcate cu materie, care erau vânturi galactice, au putut fi observate în timp ce evadau perpendicular de fiecare parte.

"Acum, putem să generalizăm această observare la un număr mare de structuri", a declarat Nicolas Bouché, astrofizician la Centrul de cercetări în astrofizică de la Lyon.

Cercetătorul francez, aflat deja la originea observărilor realizate în urmă cu doi ani, este unul dintre autorii principali ai studiului apărut în revista Nature, care a ajuns la concluzia că fenomenul vânturilor galactice pare să fie unul "curent" în galaxiile masive.

Numeroşi cercetători de la institute ştiinţifice din lume, în principal europene, au monitorizat un eşantion de peste 160 de galaxii, privite din lateral sau din faţă. Situate la peste 7 miliarde de ani-lumină, ele sunt martori ai unui Univers care avea pe atunci aproximativ jumătate din vârsta sa actuală.

Instrumentul MUSE, un spectroscop de câmp integral, permite observarea semnăturii elementelor chimice în norii de materie extrem de difuzi şi cu slabă densitate.

Beneficiind de un foarte lung timp de expunere al telescopului VLT asupra eşantioanelor de galaxii, MUSE a permis desenarea formei vânturilor care "evadau" din galaxii, depistând semnătura atomilor de magneziu.

Explozii ale unor stele masive

Aceste vânturi "rezultă din exploziile de supernove, stele masive care explodează la sfârşitul vieţii lor, cu un ritm care variază de la 1 la 10 pe secol, în funcţie de tipul galaxiei", a explicat Nicholas Bouché.

"De-a lungul a milioane de ani, ele se adună pentru a forma vânturi galactice", a adăugat cercetătorul francez. Aceste vânturi evadează cu prioritate din galaxia lor prin regiunea frontală a acesteia, căci acolo se concentrează cel mai mare număr de stele şi, deci, de supernove.

Bogate în metale provenite din supernove, precum magneziu, vânturile galactice joacă un rol cheie în formarea stelelor în interiorul galaxiilor.

Ele pot "să ducă la o descreştere a formării stelare", potrivit cercetătorului francez, perturbând mediul în care se formează. Regularizează şi cantitatea de materie disponibilă pentru a crea stele noi: "cu cât există mai multă materie preluată de vânturile galactice, cu atât rămâne mai puţină pentru formarea stelară".

Fenomenul pare să fie răspândit în cazul celor mai comune galaxii, cu o masă de ordinul a 10 miliarde de mase solare - mai mică decât cea a Căii Lactee.

Următoarea enigmă de rezolvat: să aflăm până unde călătoresc aceste vânturi, detectate în cadrul noului studiu până la distanţe de peste 30.000 de ani-lumină. Comparaţi acest lucru cu halourile galatice, compuse dintr-o galaxie şi un nor galatic care o înconjoară: aceste ansambluri ajung cu uşurinţă la o distanţă de 10 ori mai mare.

Trebuie să aflăm "dacă aceste vânturi şi materia pe care ele o conţin vor cădea mai târziu sau vor evada (din galaxie - n.red.) pentru a îmbogăţi mediul intergalactic", a subliniat Nicolas Bouché.

Şi toate acestea se desfăşoară la scări de timp care nu au nimic de-a face cu durata unui vânt: ele ar putea fi cuantificate "în miliarde de ani".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.