Vânzările de imobile au scăzut în martie cu 2,4%, arată ANCPI

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-04-2020

Actualizat: 16-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Numărul de imobile vândute la nivelul întregii ţări a scăzut în martie cu 2,4% (minus 1.192 imobile) comparativ cu luna februarie, la 48.379, conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, potrivit Agerpres.

Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna martie a acestui an a fost cu 3.813 mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.

Citește și: Joia Mare, ziua în care se înroșesc ouăle - Tradiții și obiceiuri

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în martie 2020, în Bucureşti - 10.069, Ilfov - 3.617 şi Cluj - 2.975. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Caraş-Severin - 299, Vaslui - 264 şi Olt - 251.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna martie 2020, a fost de 26.982, cu 1.602 mai puţin faţă de februarie 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti - 5.732, Ilfov - 2.190 şi Cluj - 1.620. La polul opus, se află judeţele Sălaj - 81, Harghita - 68 şi Gorj - 67.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a treia lună a anului 2020 sunt Dolj - 668, Timiş - 485 şi Galaţi - 476.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri