Meciul ”Generației de Suflet” cu Slovacia a fost meciul unei întregi generații. Noi, copiii care am crescut cu legendele despre marile reușite ale ”Generației de Aur”, speram, ne doream să avem și noi o generație a noastră, o echipă care să ne scoată și pe noi în stradă, așa cum au ieșit părinții noștri. Nu-i mai avem pe Hagi sau Popescu, dar îi avem pe Stanciu, Niță sau Drăgușin, niște băieți care joacă efectiv cu sufletul pe masă. Este răbufnirea generației care vrea să treacă de la ”Noi nu putem”, la ”Ba da, România poate!”. Aseară, în toată România am văzut descătușarea acestei generații și am văzut cât de frumoși sunt românii când se bucură.
Meciul, de fapt, a început de dimineață nu la ora 19. Încă de la primele ore începusem să calculăm, iar la finalul fiecărui calcul, venea invariabil întrebarea: ”Băi, dacă câștigăm grupa?”. Se apropia ora meciului și nu mai aveam stare, nici nu știam cum se sărbătorește o astfel de calificare. Am realizat amândoi că suntem aceea generație care efectiv nu mai știe cum se sărbătorea ”pe vremuri”. Într-un final am căzut de acord: ”Mergem la Universitate! Așteptăm de când am început să ne uităm la fotbal momentul acesta”.
Când a început imnul, efectiv nu mai puteam sta jos. Ne era teamă de eșec, dar mai mult decât atât de vechile discuții cu prietenii despre echipa națională. În grupul nostru, noi eram ”optimiștii de serviciu”. În calificări făceam calcule și le spuneam tuturor că România are echipă bună, o echipă unită și putem face rezultate mari. Știam că un eșec al României ne va aduce veșnica discuție care începe cu ”V-am zis noi...!”.
Emoția la cote maxime
În rarele momente în care am reușit să ieșim din transa meciului cu Slovacia, aruncam un ochi pe rezultatul dintre Belgia și Ucraina. Era 0-0 peste tot și eram calificați. Slovacii arătau ceva mai bine decât noi, păreau mai eficienți și ajungeau mai des la poarta lui Niță, eficiență ce avea să le fie răsplătită în minutul 24 atunci când Duda a înscris, iar cerul nostru începuse să adune nori. Clasamentul virtual al grupei ne plasa pe ultimul loc.
”Se poate! Trebuie să le dăm gol neapărat până la pauză”, era gândul pe care îl aveam obsesiv în minte. Gândul nostru a ajuns și la Ianis Hagi care are o acțiune superbă în bandă și este secerat în careu. ”E penalty! E penalty!” Răsuna pe toată terasa unde am mers să vedem meciul.
Setea lui Răzvan Marin
Setea cu care Răzvan Marin a dat în minge la penalty a fost răbufnirea unei întregi generații. Din acel moment știam că orice ar fi, băieții vor lupta până la ultima fărâmă de energie. Da, slovacii au fost peste noi, ne-am apărat uneori eroic, dar este parte din ADN-ul nostru. Știam că România trebuie să sufere pentru orice succes, iar ”Generația de Suflet” pare că a internalizat cel mai bine acest adevăr. România a trudit, a suferit, iar ceea ce se întâmplă acum este doar răsplata pentru munca din ultimii ani.
Finalul meciului a fost unul extrem de încărcat. Ca urmăritori de fotbal, ne dădeam seama că ambele echipe sunt mulțumite cu egalul, dar ca suporter este mai greu să gândești rațional. Cele 3 minute de prelungiri au trecut al naibii de greu.
Finalul a fost o explozie de bucurie, dar pe undeva vedeam și reținere. În jurul nostru lumea întreba: Am câștigat grupa? Parcă nimănui nu-i venea să creadă. S-a fluierat finalul și la Belgia cu Ucraina, iar din acel moment a urmat o explozie, era fericirea în stare pură. Doamne, ce emoții poate provoca acest minunat sport! Câtă fericire sau câtă suferință poate să aducă rezultatul unui simplu meci.
Am plecat spre Universitate
Ne-am tras sufletul puțin și am pus imediat în mișcare ”operațiunea” deja discutată: ”Hai să mergem la Universitate”.
Zis și făcut! Am plecat către Universitate, iar pe drum ne tot uitam după mașini din care să iasă steagul României să încercăm să ne dăm seama dacă sunt și alți români care vor merge acolo.
La un moment dat chiar glumeam și ne gândeam că o să ne trezim prin centrul Bucureștiului trei oameni îmbrăcați în echipamentul naționalei.
Ne apropiam de Universitate și începusem deja să vedem oameni fericiți cu steagul României în mână sau în tricoul echipe naționale.
Pe toate străzile din jurul Pieții Universității se auzeau cântecele suporterilor români.
Am ajuns la Universitate și am rămas blocați! Erau mii de oameni, o mare de oameni în galben care se bucurau. Ce emoție și ce impact! Văzusem Piața Universității atât de plină doar pe la proteste. De data aceasta însă oamenii erau toți fericiți și sărbătoreau calificarea în ”optimi” la Euro.
”Frate, am ajuns să trăim și bucuria aceasta. Ce frumoși sunt românii atunci când sunt fericiți”. Aveam lacrimi în ochi și mergeam către zonele unde se cânta cel mai tare.
Petrecerea de la Universitate s-a întins mult după miezul nopții. De 30 de ani așteptam să revăd așa ceva pe străzile din București și din țară. Marea reușită a ”Generației de Suflet” nu este calificarea în optimile Euro 2024. Marea reușită a acestei generații este că ne-au amintit cum să ne bucurăm, ne-au amintit cum să iubim fotbalul. Și ce frumoși sunt românii când se bucură...
P. S. Aud tot mai mulți ucraineni care spun ca ne-au lăsat să îi batem pentru că le-am dat sistemul Patriot. Le-am dat sistemul și i-am învățat și cum să îl folosească. "Rachetele" lui Nicolae Stanciu și Răzvan Marin au fost de înaltă precizie și eficiență.
Comentează