Imagini cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, din perioada în care era profesor de Religie, au ajuns virale. Acesta a criticat dur manualele materiei pe care o preda, spunând că ele conţin doze mari de penibil și criticabil.
Imagini din anul 1998 cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, au devenit virale pe internet.
Profesor de religie pe vremea aceea, Bănescu a criticat dur manualele materiei pe care o preda, spunând că ele "conţin doze mari de penibil și criticabil", potrivit antena3.ro.
"Cu tristeţe trebuie să repet, cred că nu e prima dată când o spun: aceste manuale conţin doze mari de penibil şi criticabil.
Mă refer în primul rând la structura lor, la limbajul în care sunt prezentate lecțiile respective - şi poate chiar cu asta trebuia să încep - și care, de departe, este perfectibil.
Am folosit odată termenul de hiperpravoslavnic și chiar așa mi se pare acest limbaj, care de foarte multe ori îi blochează pe elevii neinițiați, firește, într-o terminologie religioasă care are rădăcini slave și grecești suficiente", spunea, atunci, Vasile Bănescu, actual purtător de cuvânt al BOR.
Comentează