Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vasile Dîncu a explodat la adresa lui Putin, de Ziua Marinei: Războiul Rusiei e o violare fără precedent a dreptului internațional

vasile dincu

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a transmis, luni, un mesaj de Ziua Marinei, în care amintește rolul marcant al marinarilor de-a lungul istoriei, dar și rolul de azi, în contextul războiului din Ucraina.

Vasile Dîncu i-a salutat pe toți marinarii, militari sau civili, în activitate, în rezervă sau retragere, „pentru curajul și devotamentul cu care își onorează nobila profesie, purtând cu mândrie drapelul tricolor pe mările și oceanele lumii”, scrie Mediafax.

„Ne amintim astăzi, cu pioșenie, de eroii marinari căzuți la datorie în numele României, pe timpul războaielor din trecut sau în ultimele decenii, în teatrele de operații ori în misiuni executate pe teritoriul național și care își dorm somnul de veci legănați de valurile apelor pe care le-au iubit atât de mult. Rememorăm faptele lor de vitejie, iar memoria lor va fi păstrată veșnic în amintirea poporului nostru”, a spus ministrul Apărării.

Acesta a amintit și de războiul din Ucraina, țară vecină României, dar a vorbit, în mesajul său, și despre solidaritatea NATO și de măsurile luate pentru ucraineni.

„Din păcate, războiul s-a întors în Europa și se manifestă foarte aproape de granițele noastre, inclusiv în apele Mării Negre, devenită un spațiu de confruntări armate. Războiul absurd și profund nejustificat declanșat, în 24 februarie, de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, reprezintă o violare fără precedent, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a dreptului internațional. Alianța Nord-Atlantică și-a exprimat cu fermitate solidaritatea cu poporul ucrainean și a adoptat prompt măsuri defensive, de întărire a capacității de apărare pe flancul estic și de descurajare a oricărei forme de agresiune împotriva teritoriului aliat. În cel mai scurt timp posibil de la declanșarea ostilităților, Alianța a activat, pentru prima dată în istorie, planurile de apărare, dislocând importante forțe și mijloace suplimentare ale armatelor NATO pe teritoriul țărilor aliate de pe flancul estic, inclusiv în România, ceea ce reprezintă o dovadă clară a solidarității și coeziunii euro-atlantice”, a transmis Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării a spus că deciziile importante luate la recentul Summit de la Madrid au adus regiunea Mării Negre în centrul atenției planificatorilor strategici ai Alianței, care vor echilibra, în perioada următoare, postura de apărare și descurajare.

„Noul Concept Strategic a creat premisele pentru o construcție de securitate durabilă și robustă de la Marea Baltică la Marea Neagră, care va aborda în mod unitar și eficient dispunerea forțelor aliate în țările NATO aflate în proximitatea zonei de conflict, prin pre-poziționarea de tehnică și echipamente defensive esențiale și construirea unei infrastructuri de sprijin pe întregul flanc de est. Cu peste 5.500 de militari aliați dislocați în prezent pe teritoriul național, care se instruiesc împreună cu militarii români, țara noastră este mai bine protejată și apărată, atât terestru, cât și aerian sau naval”, a mai spus Dîncu.

Ministrul Apărării a avut și un mesaj pentru marinari.

„Conflictul din Ucraina ne arată, în fiecare zi, ce importanță are pentru România, o țară riverană Mării Negre, capacitatea de a-și proteja apele teritoriale și zona economică exclusivă. Forțele Navale sunt vârful nostru de lance în acest spațiu și vreau să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră pentru profesionalismul și dedicarea de care dați dovadă în fiecare zi, cu fiecare misiune îndeplinită la standarde excelente. Vă asigur că la nivelul echipei pe care o conduc la vârful Ministerului Apărării Naționale cunoaștem în detaliu situația înzestrării Forțelor Navale și înțelegem urgența cu care trebuie implementate programele esențiale de achiziții care să vă ofere instrumentele moderne, eficiente și interoperabile cu care să vă puteți îndeplini misiunile încredințate. Vorbim aici despre sistemele de instalații mobile de lansare rachete antinavă (SIML), program aflat în derulare, de corvetele multifuncționale, a căror procedură de achiziție sperăm să o finalizăm în cel mai scurt timp, dar și de alte proiecte care vizează modernizarea capacităților și infrastructurii și asigurarea unei dotări corespunzătoare forțelor noastre navale, la nivelul provocărilor de securitate actuale și viitoare. Ridicarea nivelului de alocare pentru bugetul apărării de către Guvernul României de la 2 la 2.5% din PIB ne va permite alocarea unor resurse suplimentare pentru înzestrarea cu echipamente noi și accelerarea ritmului achizițiilor. Îmi exprim convingerea că, începând chiar de anul viitor, Ziua Marinei Române va găsi Forțele Navale mai bine echipate și pregătite decât în acest an, iar în fiecare an care va trece vom putea adăuga noi și noi realizări”, a mai spus ministrul Vasile Dîncu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.