Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vasile Dîncu a IZBUCNIT la adresa lui Dragnea: Este un mincinos!

PSD
Vasile Dîncu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a răspuns duminică, în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, mai multor acuzaţii ale lui Liviu Dragnea la adresa sa, numindu-l ”mincinos” pe fostul lider social-democrat. Întrebat cum comentează afirmaţiile fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea conform cărora l-ar fi ameninţat că nu apucă în libertate Crăciunul, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a răspuns că nu a vorbit cu Dragnea de trei ani şi că nu vorbeşte ce a „ trăit” în „prietenia” sa cu Dragnea. Dîncu a precizat că „este nedemn” din partea lui Dragnea să vorbească astfel despre el, conform Mediafax.

„Nu aş vrea, prin ceea ce spun eu - care nu este cel mai confortabil pentru el - în niciun fel să-i afectez libertatea sau fericirea lui de a face o nouă politică. Dar vreau să spun: nu am vorbit cu Liviu Dragnea de trei ani, cât a fost el plecat, de când s-a întors. Deci este un mincinos, nu numai aici, în această temă, ci în tot ce a spus despre mine. A inversat lucrurile, a schimbat motivaţiile.”, a declarat Vasile Dîncu la Prima TV. În emisiunea Insider Politic difuzată duminică, de la ora 11:00, la Prima TV, Vasile Dîncu vorbeşte şi despre numirea lui Gabriel Vlase la SIE, despre partidul sprijinit de Liviu Dragnea, dar şi despre strategia PSD pentru consultările de luni, de la Cotroceni.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a declarat joi seară că, în urma primei sale apariţii publice după eliberare, a primit ameninţări de la Vasile Dîncu şi de la fostul adjunct al SRI Florian Coldea , spunându-i-se că nu va apuca Crăciunul în libertate. „Am primit ameninţări de la Vasile Dîncu şi Coldea că o să apuc Crăciunul.Au păstrat aceleaşi metode. Cât de proşti pot fi să creadă că mie îmi este teamă?”, a afirmat Dragnea, precizând că ameninţările s-au referit la faptul că s-au referit la libertatea sa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.