Vasile Dîncu trage semnalul de alarmă în PSD: Trecerea moțiunii de cenzură ar fi un adevărat dezastru

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-02-2025 18:36

Actualizat: 12-02-2025 20:36

Article thumbnail

Sursă foto: Thawatchai Chawong / Panthermedia / Profimedia

Despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan, în locul lui Crin Antonescu, la alegerile prezidențiale, Vasile Dîncu a spus că nu crede că așa ceva se va întâmpla, susținând că Bolojan ține la cuvântul dat, informează Mediafax.

Întrebat dacă se schimbă ceva în raportarea pe care PSD o are față de PNL în alianță, în privința candidatului pentru alegerile prezidențiale, având în vedere predarea ștafetei prezidențiale către Ilie Bolojan, Vasile Dîncu a spus că „nu se schimbă nimic”.

El a amintit că PSD, PNL și UDMR și-au asumat un candidat la prezidențiale și un program de guvernare, „sigur că împreună cu domnul Bolojan, așa încât schimbarea unei poziții ar trebui să ducă la coerență, mai degrabă, a unei politici pe care și-au asumat-o cele trei partide și grupul minorităților în viitor. Altfel, dacă vor face schimbări, nu se vor ține de promisiunile care le-au făcut electoratului, atunci este un semnal prost pentru alegeri”.

Întrebat ce se întâmplă dacă Ilie Bolojan ar decide să candideze, până la urmă, la alegerile prezidențiale din 4 mai, și, mai ales, dacă îl va susține, Dîncu a precizat că „nu cred că se va întâmpla asta, pentru că domnul Bolojan, în primul rând, este un om care ține la contracte și la cuvântul pe care și l-a dat”.

Dîncu: Trecerea moțiunii ar fi un dezastru

Cât despre moțiunea de cenzură pentru căderea guvernului, el este de părere „că sunt puține șanse și ar fi un dezastru, pentru că această plecare intempestivă a președintelui Klaus Iohannis a produs oarecum destul de mult șoc în Occident. Lumea nu a putut contextualiza, nu au înțeles ce se întâmplă. Am văzut multe televiziuncii titrând azi dimineața (n.r. „miercuri”) haos la București, ceea ce nu e adevărat, pentru că avem un guvern legitim, avem un parlament legitim, dar o moțiune de cenzură, într-adevăr, că ar duce la un haos necontrolat de data asta”, a spus el, miercuri, la Digi24.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri