DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vasilopita, prăjitura Sfântului Vasile cel Mare

sfantul vasile

În apropierea sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, printre care se numără și Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți ai Bisericii, vă prezentăm tradiția pregătirii unei prăjituri speciale, vasilopita.

Aceasta se pregătește îndeosebi pentru data de 1 ianuarie, sărbătoarea Sfântului Vasile și începutul Anului Nou civil, dar poate fi făcută pe tot parcursul lunii ianuarie, potrivit basilica.ro.

Citește și: SURSE - Ilie Bolojan aruncă în aer negocierile dintre USR-PLUS și PNL

Sfântul Vasile cel Mare, episcop și filantrop din secolul al IV-lea, a construit primele așezăminte sociale, orfelinate și spitale, reunite sub numele de „vasiliada”.

Cum a apărut vasilopita?

Tradiția vasilopitei este legată de momentul în care poporului păstorit de Sfântul Vasile i s-a impus plătirea unei taxe împovărătoare, în timpul unei foamete. Familiile au fost nevoite să renunțe la bijuterii, monede și obiecte de valoare.

Sfântul Vasile a mers la împărat, apărând cauza poporului. La rugămintea sa, împăratul a anulat taxa și i-a returnat episcopului averea oamenilor.

Neștiind cui i se cuvenea fiecare obiect în parte, Sfântul Vasile a decis să fie pregătită o mare plăcintă în care să fie puse toate obiectele.

După Sfânta Liturghie a binecuvântat și a tăiat plăcinta, dând fiecărui om câte o felie. În mod miraculos, fiecare și-a primit lucrurile la care fusese nevoit să renunțe.

Binecuvântarea Sfântului Vasile „într-o felie”

Această tradiție, a tăierii vasilopitei, este întâlnită cu precădere în Grecia de Anul Nou. Prăjitura, în care este ascunsă înainte de coacere o monedă, este tăiată și distribuită membrilor familiei.

Cel căruia îi revine felia cu moneda va avea parte de binecuvântarea Sfântului Vasile tot anul.

Rețetele și obiceiurile variază în funcție de regiune și de familie. În mare, există două feluri de vasilopita, una asemănătoare unei prăjituri și una asemănătoare unui cozonac grecesc (tsoureki).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.