Primarii ALDE din comunele Dragomireşti, Perieni, Pogana şi Puieşti au anunţat, vineri, în cadrul unei şedinţe organizate de Organizaţia Judeţeană a PNL, că se vor alătura echipei liberale.
Secretarul general al PNL Vaslui, Daniel Onofrei, a precizat că decizia celor patru edili reprezintă un pas important în consolidarea forţelor politice de dreapta din judeţul Vaslui.
"În prezenţa preşedintelui PNL, deputatul Nelu Tătaru, şi a prim-vicepreşedintelui Radu Bobârnat, preşedintele Ligii Aleşilor Locali, le-am spus celor patru primari bun venit în familia liberală. Decizia lor reprezintă un pas important în consolidarea forţelor politice de dreapta în judeţul Vaslui. În contextul procesului fuziunii prin absorbţie cu ALDE, PNL devine vocea de dreapta care poate coagula energiile creative ale factorilor de decizie din judeţul Vaslui. Ne propunem să aducem schimbări pozitive în viaţa oamenilor, să promovăm valorile liberale şi să creăm condiţii propice dezvoltării economice şi sociale în acest judeţ", a declarat Daniel Onofrei.
Secretarul general al PNL Vaslui a precizat că va lucra alături de cei patru primari pentru a aduce o guvernare responsabilă şi eficientă la nivel local.
Vaslui: Primarii ALDE din patru comune se vor alătura echipei PNL
București
3°C
Articole Similare

740
Analist: Liderul UDMR Kelemen Hunor trebuie să se retragă din politică, după susținerea oarbă a FIDESZ
740

1.150
Nicușor Dan explică direcția, după alegerile din Ungaria: 'Există oportunități extraordinare de a colabora'
1.150

4.014
Primele reacții de la vârful statului român, după căderea regimului Viktor Orban: Ministrul Apărării spune că maghiarii au votat „ca Europa să meargă înainte”
4.014

4.761
A murit un deputat AUR
4.761

2.182
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.182

1.626
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.626

69
Bugetul local al Sectorului 3 pe 2026 se ridică la aproape 2,8 miliarde de lei (proiect)
69

208
Deputatul AUR Andrei Gușă, mesaj de susținere pentru Viktor Orban: "Forță și victorie!"
208

60
Senatorul Clement Sava: Învierea Domnului ne învață că adevărata putere nu stă în forță, ci în iubire
60

731
Mesajele de Paște transmise de Nicușor Dan și Ilie Bolojan: Sărbătorile ne găsesc în vremuri marcate de incertitudini și crize severe
731

11.910
VIDEO Călin Georgescu vine cu o nouă ipoteză, în noaptea de Paște: Ce înseamnă, de fapt, numele de România
11.910

3.706
Consilerul BNR demontează „Ilie Sărăcie” și avertizează: o criză politică poate arunca România într-o criză economică dramatică
3.706

167
Ministrul Energiei, mesaj pentru „cei care nu se opresc nici de sărbători”, ci sunt „la datorie zi şi noapte”: Sunt oamenii care ţin sistemul energetic în funcţiune, iar munca lor, chiar dacă nu se vede de fiecare dată, se simte în fiecare casă
167
















Comentează