Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vaticanul a publicat detalii despre vizita papei Francisc în Mongolia

ANSA
Papa Francisc

Vaticanul a publicat joi programul vizitei pe care papa Francisc o va efectua în Mongolia între 31 august şi 4 septembrie, informează DPA.

Liderul spiritual al Bisericii Catolice va susţine patru discursuri şi va oficia o liturghie, potrivit anunţului făcut de Sfântul Scaun.

Aceasta va fi cea de-a doua vizită intercontinentală a papei Francisc din 2023, după cea întreprinsă în Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud în prima parte a lunii februarie, potrivit Agerpres.

După un zbor de noapte cu avionul, papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, nu va avea programate întruniri în prima sa zi petrecută în Mongolia, pe 1 septembrie, a precizat biroul de presă de la Vatican. Abia pe 2 septembrie, suveranul pontif se va întâlni cu politicieni, diplomaţi şi clerici. În ziua următoare, o întâlnire cu reprezentanţi ai altor religii se află pe agenda sa de lucru, precum şi o liturghie într-o sală de sport.

În Mongolia, a doua ţară ca mărime din lume care nu are ieşire la mare, trăiesc doar 1.300 de catolici printre cei aproximativ 3 milioane de locuitori.

Francisc este primul papă din istorie care va vizita Mongolia.

În 2022, suveranul pontif a luat decizia surprinzătoare de a numi un prefect apostolic în capitala mongolă, Ulan Bator, în persoana cardinalului Giorgio Marengo. În vârstă de 49 de ani, acest prelat originar din nordul Italiei, este cel mai tânăr cardinal din lume.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.