Preşedinţia malteză a Uniunii Europene va acţiona în direcţia îmbunătăţirii accesului Bulgariei şi României la sistemul de control al frontierelor Schengen pentru schimb de informaţii, în pofida problemei existente privind aderarea la spaţiul Schengen, a anunţat ministrul de interne al Maltei, Carmelo Abela, în faţa deputaţilor din comisia juridică a Parlamentului European, informează Novinite.
"După cum ştiţi, eliminarea controalelor la frontierele interne necesită decizia unanimă a Consiliului de Miniştri al UE. Până atunci, preşedinţia malteză a UE va încerca să îmbunătăţească, cât de mult poate, accesul Bulgariei şi României la bazele de date respective, inclusiv sistemul de intrare-ieşire de-a lungul frontierelor externe", a declarat el, scrie agerpres.ro.
Citește și: Cum a ajuns România colonia Europei. SEMNAL DE ALARMĂ
Fără o decizie legală de acces, poliţia bulgară nu are acces deplin la sistemele de informaţii ale zonei Schengen, pentru schimbul de informaţii cu privire la persoanele căutate cu antecedente penale în alte ţări ale UE.
Comentează