Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VEȘTI BUNE Vaccinul BioNTech/Pfizer pare a fi eficace împotriva variantei britanice

BioNTech/Pfizer
vaccin BioNTech

Vaccinul BioNTech/Pfizer pare a fi eficace contra variantei britanice a COVID-19, care îngrijorează comunitatea ştiinţifică din cauza transmisibilităţii sale mai ridicate, potrivit rezultatelor a două studii preliminare, date miercuri publicităţii, informează AFP, potrivit AGERPRES.

''Rezultatele noastre sugerează că majoritatea răspunsurilor vaccinale ar trebui să fie eficace împotriva variantei B.1.1.7'', a estimat, într-unul dintre cele două studii care nu au fost încă evaluate de alţi oameni de ştiinţă, o echipă internaţională de cercetători de la universităţi britanice şi olandeze.

Pentru evaluarea eficacităţii vaccinului, cercetătorii au confruntat în laborator tulpina britanică cu plasma a 36 de pacienţi vindecaţi după ce au suferit forme grave sau mai moderate de COVID-19.

''Majoritatea eşantioanelor'' a fost capabilă să ''neutralizeze'' varianta, chiar dacă ''puterea'' neutralizării a fost redusă în cazul a trei dintre eşantioane.

Citește și: Tensiune la Guvern! Ministrul Culturii acuză că a făcut treaba Ministerului Economiei: 'Am blocat practic jumătate din personal'

În cadrul unui studiu preliminar separat, o echipă de cercetători din cadrul BioNTech/Pfizer a ajuns la concluzii similare, comparând efectul plasmei a 16 participanţi cu studiile sale clinice asupra variantei engleze şi asupra virusului original din Wuhan.

Acestea au ajuns la concluzia unei capacităţi de neutralizare ''echivalente'' pentru amândouă şi estimează totodată că este ''improbabil'' ca varianta engleză ''să scape protecţiei'' vaccinului lor. Dacă este cazul, aceştia subliniază că ''flexibilitatea'' tehnologiei acestui vaccin pe bază de ARN mesager ar permite adaptarea vaccinului la o nouă tulpină a virusului.

În cadrul unui studiu publicat la începutul lui ianuarie, cercetători de la BioNTech/Pfizer estimaseră deja că vaccinul pare eficace contra unei ''mutaţii-cheie'', comune variantelor britanice, sud-africane şi braziliene.

Această mutaţie, denumită N501Y, este situată la nivelul proteinei Spike a coronavirusului, vârful care se găseşte pe suprafaţa sa şi îi permite să se ataşeze celulelor umane pentru a le penetra, jucând aşadar un rol esenţial în infecţia virală.

În ceea ce priveşte eficacitatea vaccinurilor, experţii sunt în principal îngrijoraţi de o mutaţie denumită E484K, pe care o conţin variantele sud-africane şi braziliene, dar nu şi varianta engleză.

În acest context, este ''important să continuăm supravegherea variantelor şi să evaluăm in vitro impactul acestora asupra neutralizării'', subliniază cercetătorii care au realizat primul studiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.