Veaceslav Platon susține că în R. Moldova a fost dat ”startul celei mai complicate crize energetice din istorie”.
Asta după anunțul Transnistriei cu privire la limitarea livrărilor de energie electrică, transmite Știri.md.
Acesta a declarat că nici România nu ar fi în stare să ne salveze, iar prețurile la facturi urmează să se majoreze cu circa 50%.
”Aceasta va lovi, în primul rând, nu atât populația, cât întreaga economie a țării. Chiar dacă autoritățile vor conveni cu privire la livrările din România și vor rezolva o groază de probleme tehnice, costul energiei electrice va fi de cel puțin 50% mai scump. Combinat cu creșterea prețului la gaze, nu se știe care activitate economică va supraviețui. Probabil, n-avem nevoie de ea. În condițiile în care autoritățile nu pot asigura livrarea fără întreruperi a resurselor energetice la prețuri optime, a vorbi despre atragerea investitorilor străini, e ca și cum ai propăvădui creștinismul în Mecca.
Energia electrică ieftină din Transnistria era asigurată de gazul gratuit de la Gazprom. Având în vedere lipsa piețelor de export, Termocentrala de la Cuciurgan era nevoită să accepte condițiile de preț ale Moldovei. Starea de lucruri a fost dată peste cap de nedorința Moldovei de a îndeplini obligațiunea de a restructuriza datoria istorică a Moldovagaz față de Gazprom. Potrivit acesteia, 700 mln. $ din datorie urma a fi stinse în decursul a 5 ani, adică, câte 11,7 mln. $ lunar. Iar asta dacă noi nu ne-am fi târguit în privința penalizării de 300 din 700 mln. În luna octombrie, Moldova a înlocuit 22% din consum cu energie electrică din România, la preț de 90€ MW. Chiar și așa, plătim cu 2,6 mln.$ mai mult.
Îndreptând această diferență spre stingerea datoriei istorice, am fi achitat lunar deja 9,1 mln.$. În loc să plătim supra pentru electricitate, mai bine să semnăm restructurizarea cu Gazprom, iar supracostul să-l îndreptăm la lichidarea datoriei istorice, reluând livrărilede gaze pe ambele maluri ale Nistrului.
Nu știu de ce, matematica elementară nu stă la dispoziția conducătorilor. E posibilă și o altă variantă: a furniza cărbune pentru procesare la Termocentrala de la Cuciurgan. După o distrugere semnificativă a generării termice în Ucraina, cel mai probabil, s-ar putea de achiziționat cărbune la prețuri optime.
Dar trebuie să înțelegem că putem să ne facem de cap oricât, dar restructurizarea în condițiile Gazpromului oricum va trebui s-o semnăm. Întrebarea e cât ne va costa încăpățânarea conducătorilor noștri. Dar poporul moldoveneesc e deprins să achite pentru capriciile conducătorilor. Ori, acesta nu poate nicicum face legătura între buletinul aruncat în urna de vot și buzunarele goale”, a declarat Platon.
Comentează