Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vela acuză tergiversări în desecretizarea convorbirilor din 10 august: 'Nu mă joc și nu accept'

Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că jandarmii care tergiversează desecretizarea convorbirilor prin stații, de la protestul din 10 august 2018, își riscă propria carieră, subliniind că se aștepta ca acest volum de date să fie deja la dosarul procurorilor DIICOT.

„Raportul 10 august a fost desecretizat în totalitate și pus la dispoziția procurorilor. Am făcut un pas în plus și am dispus luarea măsurilor pentru desecretizarea convorbirilor purtate de jandarmi prin intermediul stațiilor de emisie-recepție în cele două luni de zile, 10 și 11 august. După desecretizare, aceste convorbiri vor putea fi puse la dispoziția procurorilor și sunt convins că vor contribui major la lămurirea situației. Se va putea stabili concret cine și ce ordine a dat și cum au fost puse în aplicare. Pe scurt, se va stabili dacă au fost comise abuzuri împotriva protestatarilor și cine le-a comis”, a declarat Marcel Vela într-o conferință de presă.

Ministrul de Interne a anunțat că, din partea jandarmilor, nu a avut loc nicio mișcare în privința desecretizării convorbirilor, așa cum a solicitat acesta.

Citește și: Lider PSD, după excluderile lui Bădălău și Codrin Ștefănescu din conducerea partidului: 'Au bruiat prestația PSD'

„Sincer să fiu, mă așteptam ca aceste convorbiri să fie deja la dosar, dar unii au impresia că se pot juca. O spun din nou clar și răspicat: nu mă joc și nu accept să tergiversăm cu nicio secundă lămurirea situației din 10 august. Cine își permite să tergiverseze își riscă propria carieră”, a mai spus Vela.

Ministrul de Interne Marcel Vela a cerut în urmă cu câteva săptămâni, conducerii Jandarmeriei Române, ca unităţile care au clasificat convorbirile prin sistemul radio de la protestul 10 august 2018 să le declasifice, urmând ca volumul de comunicaţii din acea noapte să fie transmis procurorilor. MAI a primit toate avizele necesare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.