Guvernul venezuelan a promovat luni 16.900 de militari ca recunoştinţă pentru "fidelitatea" lor faţă de preşedintele socialist Nicolas Maduro, care a denunţat mai multe comploturi împotriva lui în rândul armatei, sprijinul său tradiţional, relatează AFP, preluata de agerpres.
"Am evaluat fidelitatea pe care fiecare bărbat şi fiecare femeie a pus-o în mâinile sale, gândurile sale, modul său de a acţiona, în fiecare sarcină îndeplinită în gradul său", a declarat în cursul unei ceremonii ministrul apărării, generalul Vladimir Padrino.
Preşedintele Maduro şi-a intensificat în ultimele luni apelurile adresate armatei pentru "a strânge rândurile împotriva trădării", denunţând planuri pentru a diviza militarii şi a provoca prăbuşirea lui, în contextul în care această ţară producătoare de petrol se confruntă cu o gravă criză politică şi economică.
La 24 mai, patru zile după realegerea sa, contestată de o mare parte a comunităţii internaţionale, şeful statului a anunţat arestarea unui grup de militari acuzaţi că au conspirat împotriva scrutinului.
Potrivit lui Alfonso Medina, unul dintre avocaţii apărării în acest dosar, opt militari - printre care doi generali - şi un civil au fost puşi sub acuzare de un tribunal militar pentru trădare faţă de patrie, îndemn la revoltă şi nesupunere.
ONG-ul Foro Penal, care îi apără pe opozanţii acuzaţi de crime politice, a anunţat, de asemenea, la 20 iunie, că cinci militari şi trei civili au fost condamnaţi la pedepse între trei şi şase ani de închisoare, pentru participare la un complot pucist denunţat de preşedintele Maduro în 2015.
Venezuela. 16.900 de militari, promovați pentru ’fidelitate’
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
0

150
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
150

2.348
Donald Trump s-a supărat pe Londra și Paris: ”Emmanuel Macron este maltratat de soţia sa”
2.348

70
Americanii dau alarma: "Nu călătoriţi în Irak sub niciun motiv. Părăsiţi imediat ţara dacă vă aflaţi acolo"
70

73
Reacție la discursul lui Trump - Teheranul menține stocuri ascunse de arme și muniții: „Centrele pe care credeți că le-ați vizat sunt nesemnificative”
73

87
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
87

5.983
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele
5.983

2.218
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
2.218

79
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
79

3.762
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
3.762

4.319
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
4.319

28
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
28

3.747
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.747
















Comentează