Consilierul pentru securitate naţională al SUA, John Bolton, a avertizat luni China şi Rusia să nu-şi sporească sprijinul financiar pentru preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, afirmând că Venezuela ar putea să nu le plătească datoriile după ce Maduro nu se va mai afla la putere, relatează Reuters preluat de agerpres.
Bolton a spus că un guvern ales democratic al Venezuelei ar putea percepe cele două ţări drept puteri ostile pentru susţinerea a ceea ce a numit "regimul criminal" al lui Maduro pentru atât de mult timp şi ar putea opta să nu le plătească miliardele de dolari reprezentând împrumuturi.
Sprijinul în curs pentru Maduro "ar putea afecta plata datoriei după căderea lui Maduro", le-a spus Bolton jurnaliştilor în Peru înainte de un summit privind criza politică din Venezuela.
John Bolton a spus că va susţine un discurs în cadrul summitului în cursul căruia va prezenta o nouă iniţiativă americană privind un transfer paşnic de putere în Venezuela. Rusia şi China au refuzat invitaţiile venite din Peru pentru a participa la summit, alături de peste 50 de ţări.
SUA, majoritatea statelor latinoamericane şi majoritatea democraţiilor occidentale au cerut ca Maduro să renunţe la putere, recunoscându-l pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedintele de drept al ţării.
În ianuarie, Guaido a invocat constituţia pentru a-şi asuma interimar preşedinţia, afirmând că realegerea lui Maduro din 2018 a fost ilegitimă.
Rusia şi China continuă să-l sprijine pe Maduro, care a spus că Guaido este o marionetă a SUA şi care păstrează controlul majorităţii instituţiilor.
Guaido şi aliaţii săi au declarat în mai multe rânduri că China şi Rusia au şanse mai mari să-şi recupereze împrumuturile din Venezuela dacă Maduro va fi înlăturat. Totuşi, opoziţia a criticat unele împrumuturi din Rusia, care nu au fost aprobate de Adunarea Naţională.
Bolton a adăugat că Washingtonul se opune unor noi alegeri în Venezuela atâta timp cât Maduro va rămâne la putere pentru că guvernul său ar putea manipula sistemul electoral în favoarea sa.
El a numit actualele discuţii dintre guvernul lui Maduro şi opoziţie din Barbados "neserioase" şi a spus că prelungirea lor este în avantajul lui Maduro.
Venezuela: John Bolton avertizează China şi Rusia să nu-şi sporească sprijinul financiar pentru Nicolas Maduro
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

604
Donald Trump anunță că a fost contactat de lideri din Iran: Își doresc un acord cu orice preț!
604

966
Primul contact oficial între România și noua putere politică de la Budapesta: Am împărtășit bucuria acestui moment istoric de schimbare
966

52
Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanţii Israelului
52

2.432
Atacul asupra Papei Leon trasează o falie între Giorgia Meloni și Donald Trump
2.432

77
Isaac Herzog: Israelul nu a renascut din cenușa Holocaustului doar pentru a fi mistuit de focul discordiei,
77

1.755
Donald Trump amenință că americanii vor trage în tot ce mișcă, după ce a impus blocadă maritimă împotriva Iranului
1.755

2.310
Donald Trump șterge postarea controversată în care apărea ca Iisus Hristos: Inclusiv oamenii apropiați l-au criticat puternic
2.310

3.420
Viitorul lider de la Budapesta redefinește relațiile cu Kievul - Care sunt noile linii roșii
3.420

2.708
Prințul William a rupt tradiția: de ce a respins total ideea unei ceremonii grandioase cu ocazia numirii sale în funcția de Prinț de Wales
2.708

124
Israelul îl va convoca pe ambasadorul Italiei în urma comentariilor sale privind morțile civililor din Liban
124

45
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
45

71
Atacul din apropierea consulatului israelian la Istanbul - 12 persoane au fost arestate
71

2.125
Epuizarea unei națiuni: de ce maghiarii au refuzat să mai fie părtașii experimentului lui Viktor Orbán
2.125
















Comentează