Maria Corina Machado, favorită a sondajelor pentru a reprezenta opoziţia la alegerile prezidenţiale din 2024 în Venezuela, a denunţat violenţele partizanilor preşedintelui Nicolas Maduro care, potrivit acesteia, au încercat să împiedice un act de campanie la Caracas, notează AFP, citat de Agerpres.
Potrivit imaginilor difuzate de media locale, susţinătorii fostei deputate, plasată în fruntea sondajelor de opinie pentru primarele opoziţiei, au sosit devreme pentru a pregăti acest act de campanie la Petare, un cartier important al capitalei, dar s-au ciocnit de persoane agitând bastoane, unele purtând tricouri roşii, culoarea tradiţională a "chavismului".
Când Maria Corina Machado, o figura radicală a opoziţiei, a sosit, tensiunea a escaladat şi susţinătorii ei au trebuit să o protejeze pentru a nu fi agresată.
Din alt loc al cartierului, Maria Corina Machado a declarat că guvernul "obişnuieşte să semene teroarea şi violenţa".
"Cu toţii am vazut ce se întâmplă chiar acum, în cartierul Petare, unde sute şi sute de venezueleni veniţi astăzi să ne întâlnească au fost ameninţaţi, intimidaţi şi agresaţi de regim", a declarat candidata, potrivit unei înregistrări video postate pe Twitter de Vente Venezuela, partidul care o susţine.
Ea a afirmat că printre agresori s-au aflat "persoane înarmate" şi că guvernul a vrut ca ea să "renunţe" la intenţia de a candida la preşedinţie.
Maria Corina Machado s-a mai confruntat vineri cu un alt incident, când un grup de persoane a încercat să-i împiedice maşina să intre în oraşul Vargas, în apropiere de Caracas, unde făcea, de asemenea, campanie. Poliţia a intervenit şi i-a deschis drumul, potrivit unui videoclip postat pe Twitter de Vente Venezuela.
Printre candidaţii la primarele din 22 octombrie se numără Henrique Capriles, care a mai participat la două alegeri prezidenţiale, şi Freddy Superlano, care a primit nominalizarea partidului său în locul lui Juan Guaido, fost lider al opoziţiei exilat în Statele Unite.
La începutul lui iulie, Maria Corina Machado a primit interdicţia de a ocupa orice funcţie publică timp de 15 ani din cauza unor "nereguli administrative" comise în timpul mandatului său de deputat (2011-2014). Henrique Capriles şi Freddy Superlano au fost şi ei declaraţi ineligibili, reaminteşte AFP.
Comentează