Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Venezuela, pe un butoi cu pulbere: Marina americană este pregătită să facă 'ceea ce este necesar' după amenințările lansate de Trump

www.mirror.co.uk
marina militară SUA, soldați. pușcași marini

Marina americană este pregătită să facă "ceea ce este necesar" în Venezuela, a declarat luni, la Rio, şeful Comandamentului Sud al SUA, după ce preşedintele Donald Trump a spus că este gata să ia în calcul un embargo total împotriva acestei ţări, informează AFP. 

"Nu voi vorbi despre detaliile planurilor noastre, despre ceea ce facem, însă vom fi pregătiţi să punem în aplicare decizii politice", a declarat amiralul Craig Faller, în timpul demarării de către SUA a exerciţiilor lor navale comune cu nouă ţări din America Latină. 

Marinele Marii Britanii, Portugaliei şi Japoniei participă de asemenea la aceste exerciţii anuale denumite UNITAS. 

"Marina americană este cea mai puternică din lume. Dacă este luată decizia politică de a desfăşura marina, sunt convins că vom fi capabili să facem ceea ce este necesar", a declarat amiralul.

Momente CRUCIALE pentru monstrul din Caracal! Procurorii golesc 'Casa Groazei' în căutarea de noi probe


Preşedintele Donald Trump a ameninţat la începutul lui august că va impune un embargo total împotriva Venezuelei conduse de Nicolas Maduro. Washingtonul a impus în aprilie un embargo petrolier împotriva Venezuelei pentru a spori presiunea asupra lui Maduro şi a-l constrânge să se retragă de la putere. Apoi, la începutul lui august, preşedintele Trump a ordonat îngheţarea tuturor bunurilor guvernului venezuelean în SUA şi a interzis tranzacţiile cu puterea socialistă din această ţară. 

"Guvernul american continuă să se concentreze pe presiuni ţintite împotriva unui regim ilegitim pentru a se asigura că va exista o tranziţie cu un regim legitim, ales democratic", a adăugat amiralul Faller. "O parte din acest efort este de a ne asigura ca asistenţa umanitară să poată ajunge la oameni care au nevoie de ea", a continuat el. 

SUA, alături de alte circa 50 de ţări printre care Brazilia, au fost primele care, la începutul anului, l-au recunoscut drept preşedinte interimar pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido. 

Exerciţiile maritime de două săptămâni din largul coastelor braziliene şi care implică peste 3.300 de oameni "îi trimit un mesaj lui Maduro" şi "lumii cu privire la ceea ce pot realiza împreună democraţiile care conlucrează", a mai spus amiralul Faller.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.