Tribunalul Suprem de Justiţie (TSJ) din Venezuela a apreciat miercuri că parlamentul, dominat de opoziţie, s-a plasat în situaţie de "refuz de autoritate" şi că toate deciziile sale sunt nule şi invalidate, relatează AFP preluat de agerpres.
"Odată cu intrare în funcţie a Adunării Naţionale pentru noua sa sesiune, la 5 ianaurie, şi numirea unei noi echipe de conducere în fruntea sa, puterea legislativă s-a plasat în situaţie de refuz de autoritate şi toate deciziile luate din ziua respectivă sunt deci nule", a anunţat TSJ într-un comunicat de presă.
Printre aceste decizii TSJ menţionează în special votul de la 9 ianuarie prin care parlamentarii venezueleni l-au condamnat pe preşedintele Nicolas Maduro pentru "abandonarea misiunii" funcţiei sale, atribuindu-i responsabilitatea "crizei fără precedent" care zguduie ţara.
În faţa acestei decizii, pe care a numit-o "apel la o lovitură de stat", preşedintele Nicolas Maduro a reacţionat înfiinţând o "echipă de comando naţional împotriva loviturii de stat".
La 11 ianaurie 2016, Curtea Supremă a mai declarat nule toate hotărârile parlamentului după ce acesta a învestit trei deputaţi antichavişti, în pofida suspiciunilor care au înconjurat alegerea lor.
Potrivit Tribunalului, situaţia de refuz de autoritate în care s-a plasat parlamentul în timpul sesiunii din 2016 nu putea fi ridicată decât de fosta conducere a legislativului, şi nu de noua conducere instalată la 5 ianuarie, în special după înlocuirea lui Henry Ramos Allup în funcţia de preşedinte cu Julio Borges.
Venezuela: Tribunalul Suprem invalidează toate deciziile Parlamentului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

4
Armata americană a declarat că a lovit peste 12.300 de ţinte în Iran - Anunțul făcut de CENTCOM
4

529
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
529

295
Declarație liniștitoare din partea Gărzilor Revoluționare din Iran către Grecia
295

24
Mark Rutte se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru discuţii cu Trump
24

1.195
Ucrainenii neagă pierderea întregului Luhansk - Păcăleală de 1 aprilie
1.195

2.271
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
2.271

122
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
122

3.000
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
3.000

77
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
77

1.773
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.773

5.007
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
5.007

4.110
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
4.110

3.296
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
3.296
















Comentează