Atacantul Salomon Rondon, cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale de fotbal a Venezuelei, a semnat un contract pentru clubul englez Everton, a treia sa echipă din campionatul englez, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
"Să port culorile unei echipe cu atâta istorie cum este Everton mă face mândru şi aştept cu nerăbdare să îmbrac tricoul şi să mă întâlnesc cu Rafa Benítez", a afirmat fotbalistul care a marcat 40 de goluri în Premier League, fiind ales cel mai bun jucător al sezonului 2018-2019, când juca la Newcastle
Rondon a semnat pentru două sezoane cu Everton şi revine astfel în Premier League, unde mai jucat la West Bromwich Albion (2015-16 şi 2017-18) şi la Newcastle (2018-19).
Atacantul venezuelean s-a aflat sub contract cu Dalian Professional, din Superliga chineză, fiind una dintre vedetele campionatului asiatic. La mijlocului sezonului trecut, el a fost împrumutat la ŢSKA Moscova, pentru care a disputat zece meciuri şi a înscris patru goluri.
Venezueleanul Salomon Rondon s-a transferat la Everton
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

13
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
13

807
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu avea estimată la peste 100 de milioane de euro
807

30
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
30

41
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
41

88
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
88

93
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
93

99
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
99

76
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
76

34
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
34

32
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
32

88
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
88

136
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
136

45
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
45
















Comentează