Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Verdictul TPIY în cazul lui Ratko Mladic nu este nicio surpriză pentru preşedintele şi premierul sârb

Aleksandar Vucic

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat miercuri că nu a fost nicio surpriză pentru nimeni condamnarea la închisoare pe viaţă pentru genocid a fostului lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, amintind însă că există posibilitatea apelului, transmite dpa. "Toată lumea ştia care urmează să fie verdictul, nu există nimeni care să nu fi ştiut", a afirmat Vucic, reflectând percepţia a numeroşi sârbi despre decizia de miercuri de TPIY ca fiind una "părtinitoare".

"Ca preşedinte, nu am dreptul să comentez deciziile adoptate de prima instanţă", a adăugat Vucic, îndemnându-i pe "cetăţenii Serbiei să privească înspre viitor, să se gândească la menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune, să nu jelească trecutul, ci să depună eforturi pentru a construi un viitor diferit şi mai bun".

Similar, şefa guvernului de la Belgrad a comentat verdictul de miercuri al TPIY ca lipsit de surprize şi i-a invitat pe sârbi să privească spre viitor. "Trebuie să privim spre viitor, pentru a avea în cele din urmă o ţară stabilă. Trebuie să lăsăm trecutul în urmă", a spus Ana Brnabic în cursul unei vizite la Oslo.

În ce-l priveşte, liderul ultranaţionalist sârb Vojislav Seselj a apreciat că decizia TPIY constituie o ofensă adusă întregii naţiuni şi istoriei sârbe. "Este o ofensă uriaşă la adresa poporului sârb, a istoriei sârbe. Dispunem de numeroase argumente pentru a o combate", a declarat Seselj, citat de postul Pink TV, conform Agerpres.

Ratko Mladic, supranumit 'Măcelarul din Balcani', a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în 10 din cele 11 capete de acuzare, printre care genocid în masacrul din 1995 de la Srebrenica, când au fost ucişi 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani, şi crime împotriva umanităţii. În vârstă de 74 de ani, Ratko Mladic a fost găsit vinovat şi pentru crime de război, în special pentru rolul său în asediul asupra oraşului Sarajevo, în timpul războiului din 1992-1995 din Bosnia, soldat cu peste 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane strămutate. El a fost achitat de acuzaţiile de genocid în alte zone.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.