Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Concluzie amară a primarului Constanţei: 'Pe vremea comunismului a existat un concept de business în staţiunea Mamaia'

stirileprotv.ro
Vergil Chițac

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a afirmat că evoluţia staţiunii Mamaia de după 1900 a fost una "după ureche", precizând că unii care au condus oraşul au crezut că "au talent" în dezvoltarea acesteia, "dar nu a fost nimic ştiinţific", potrivit News.ro.

Chiţac a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia, că pe vremea comunismului dezvoltarea staţiunii a fost una controlată.

"Pe vremea comunismului, graţie unor arhitecţi celebri, s-a remodelat toată staţiunea, iar oamenii au fost educaţi organizat şi disciplinat, a existat un concept de business în staţiunea Mamaia pe vremea aceea pentru că staţiunea era frecventată de turişti, erau nemţi, erau francezi, de scandinavi nu mai vorbesc. Această fază de dezvoltare a fost una controlată, educată. A fost pro-business fără a crede că fac apologia unei vremi revolute. Asta e o realitate”, a afirmat Chiţac.

El a menţionat că după 1900 evoluţia staţiunii a fost "după ureche".

"Ce s-a întâmplat după 1990 înseamnă evoluţia staţiunii Mamaia după ureche. Fără niciun fel de concept de business, unii au crezut, care au condus oraşul ăsta, că au talent, şi şi-au imaginat diferite PUZ-uri, dar nu a fost nimic ştiinţific. Talentul nu ţine loc de educaţie şi de ştiinţă. Asta este staţiunea Mamaia în momentul de faţă. Ce vrem noi să facem de acum încolo vrem să facem ştiinţific”, a explicat edilul.

El a vorbit şi despre importanţa lărgirii plajelor.

"Anul trecut, pe vremea aceasta, a existat discuţia aprinsă că turiştii nu vin în Mamaia din cauza lăţimii plajelor. Oameni buni, lăţimea plajelor, stoparea eroziunii este cred cel mai important proiect care s-a făcut în Constanţa de la Revoluţie încoace. E un proiect al Ministerului Mediului, nu al Ministerului Turismului, este destinat să stopeze eroziunea accelerată a plajelor pe care o ştiţi. E un proiect pe două generaţii. Eu ştiu că noi trăim azi, mâine, am vrea ca lucrurile bune, nisipul aşa de fin cum îl ştiam noi să îl regăsim tot acum, însă, e un proiect pe cel puţin două generaţii”, a declarat Chiţac.

El a precizat că pe măsură ce trece timpul creşterea adâncimii mării în zona Mamaia va fi mult mai lină.

"Din datele pe care le am de la ABADL deja în unele zone eroziunea a fost accentuată din momentul înnisipării până acum, 40 de metri, sistemul ăsta e un sistem fizic, mare-nisip-plajă care lucrează în timp. Pe măsură ce trece timpul creşterea adâncimii va fi mult mai lină pentru că e un sistem care lucrează în permanenţă. Sectoarele astea fiind închiriate, operatorii care au contractele sau care le vor lua în urma licitaţiilor trebuie ca împreună cu Apele Române să facă de aşa manieră încât ele să devină o atracţie şi pentru turişti”, a mai afirmat primarul Constanţei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.