Veste proasta pentru politicenii penali. Se doreste suspendarea lor automata din functii

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 23-01-2015

Actualizat: 23-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat vineri că trebuie realizate modificari la statutul partidelor politice si al parlamentarilor pentru ca in momentul in care un politician incalca regulile Justitiei sa fie suspendat automat din functie.

"Noi nu trebuie să ne întâlnim la partid, fie că suntem PSD, PNL, UDMR sau orice alt partid, să suspendăm un membru care a încălcat regulile şi principiile stabilite prin statutul deputatului şi senatorului, statutul partidelor politice şi a intrat în interferenţă cu justiţia. Trebuie această decizie să o ştim, să fie scris în statut şi automat trebuie să ne ocupăm de ceea ce ne-a dat nouă statul, astfel încât românul să ştie că dacă a votat pe cineva într-o anumită demnitate publică şi el a încălcat regulile, automat este suspendat din această funcţie", a, menţionat Zgonea.

El a precizat ca trebuie stabilit un nou set de reguli pentru politicieni, inclusiv privind imunitatea.

"Eu cred că societatea românească dacă vrea să-şi schimbe cultura politică trebuie să ia o decizie cu privire la această chestiune (n.r. - imunitatea parlamentară) astfel încât să nu ne mai întâlnim în Parlament în loc să facem legi să discutăm despre imunităţi. Politicienii nu pot lua doar ei o decizie cu privire la această chestiune.Vă reamintesc că parlamentarii români au cea mai joasă imunitate din UE. Este o decizie pe care trebuie să o luăm împreună cu preşedintele statului, cu alte instituţii care se ocupă de bunul mers al societăţii noastre în cadrul democratic pe care l-am ales, aştept recomandarea mediului universitar, din partea CSM, a Ministerului Public, sunt cei care văd altfel regulile jocului politic. Da, sunt de acord că până la urmă noi trebuie să facem un nou set de reguli pentru politicieni", a spus Zgonea in contextul invitatiei la consultari inaintata de presedintele Klaus Iohannis partidelor politice.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri