Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Vestele galbene' se calmează: Protestul de sâmbătă, 'a înregistrat o slabă participare și a fost în general calm', apreciază autoritățile

reuters
proteste franta

Participarea la protestele de sâmbătă ale "vestelor galbene" din Franţa a fost de două ori mai slabă decât la cele patru manifestaţii precedente, iar atmosfera a fost în general calmă, în pofida unor tensiuni spre final, relatează duminică AFP, potrivit agerpres.ro.

citește și: Veste mare pentru români! Toți vor putea primi al 13-lea si al 14-lea salariu

Ministrul de interne Christophe Castaner le-a cerut francezilor pe Twitter să renunţe la blocarea circulaţiei şi a activităţilor cotidiene pentru ca "securitatea tuturor să redevină regula", apreciind că "ziua se încheie bine" şi că "acum dialogul trebuie să-i aducă alături pe toţi cei care vor să transforme Franţa".

Mişcarea "vestelor galbene" a fost îndoliată de opt decese, ultimele două vineri, al unui şofer al cărui automobil a lovit un camion oprit la un baraj rutier şi al unei pasagere dintr-o maşină implicată într-o coliziune într-un loc unde circulaţia era restrânsă pe o singură bandă.

Preşedintele Adunării naţionale (camera inferioară a legislativului), Richard Ferrand, a salutat scăderea "necesară" a mobilizării, dând asigurări, citat de Journal du dimanche, că promisiunile prezidenţiale vor fi respectate. "Vom injecta peste 10 miliarde de euro în puterea de cumpărare a francezilor", a insistat el.

Totuşi, preşedintele Emmanuel Macron este din ce în ce mai puţin popular: potrivit unui sondaj realizat de institutul Ifop difuzat de acelaşi săptămânal, proporţia francezilor care se declară satisfăcuţi de prestaţia preşedintelui a scăzut la 23% (-2 puncte), iar cea a "nemulţumiţilor" a crescut la 76% (+3 puncte).

Luni, şeful statului a anunţat o majorare cu 100 de euro lunar a salariilor celor plătiţi cu salariul minim şi anularea unei creşteri a impozitelor pe pensiile mici, iar manifestaţia de sâmbătă a avut valoare de test, notează AFP.

Potrivit Ministerului de Interne, în întreaga Franţă au ieşit sâmbătă în stradă 66.000 de manifestanţi, de două ori mai puţini decât cei 126.000 din sâmbăta precedentă, iar la Paris doar 2200, faţă de 10.000 weekendul trecut.

Tot potrivit autorităţilor, 157 de persoane au fost arestate, dintre care 104 la Paris, şi şapte persoane au fost rănite uşor, cu mult sub cifrele record de săptămâna trecută.

Preşedintele Confederaţiei comercianţilor din Franţa a estimat sâmbătă că mişcarea de protest reprezintă o "veritabilă catastrofă" pentru micile întreprinderi, cu scăderi ale cifrelor de afaceri între 40% şi 70%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.