Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești bune pentru pacienții cu cancer colorectal în stadiu avansat: O combinație de două medicamente reduce cu 39% tumorile

www.asianscientist.com
Celula canceroasa

O combinaţie între două medicamente ale Mirati Therapeutics, Adagrasib, care ţinteşte mutaţiile genetice, şi un medicament mai vechi al companiei, Erbitux, reduce cu 39% tumorile pacienţilor cu cancer colorectal în stadiu avansat, potrivit unui studiu clinic de amploare limitată, a anunţat duminică producătorul farmaceutic american, transmite Reuters, conform news.ro.

Directorul executiv Charles Baum a declarat pentru Reuters că Mirati intenţionează să se întâlnească cu Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente în octombrie pentru a discuta dacă poate urmări aprobarea accelerată pe baza datelor terapiei combinate.

Adagrasib ţinteşte o formă mutantă a unei gene cunoscute drept KRAS, care apare la circa 13% din cancerele pulmonare fără celule mici, 3%-5% din cancerele colorectale şi ăână la 2% din alte cancere cu tumori solide.

Ca şi alte medicamente experimentale mai noi, acesta ţinteşte mutaţiile anumitor gene care produc cancer, indiferent de organul la care a apărut boala.

În luna mai, medicamentul Lumakras al companiei Amgen a devenit primul medicament din acrastă clasă aprobat de Administraţia pentru Medicamente şi Alimente, pentru pacienţii cu cancel pulmonar fără celule mici.

La o reuniune a Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO),care a avut loc duminică, Mirati a spus că din 28 de pacienţi trataţi cu adagrasib plus Erbitux, 11, sau 39%, au prezentat contracţie tumorală.

Doi pacienţi au avut o creştere a tumorii, dar cancerul a fost stabilizat la ceilalţi, a spus Mirati.

Erbitux este un medicament al companiei Eli Lilly conceput pentru a bloca unul dintre semnalele care indică creşterea unei celule tumorale prin ataşarea la o structură a celulei numită receptorul factorului de creştere epidermic (EGFR).

La întâlnirea ESMO de la începutul acestei săptămâni, Amgen a declarat că un studiu clinic referitor la Lumakras în combinaţie cu propriul său inhibitor EGFR Vectibix a constatat că 7 din 26 de pacienţi cu cancer colorectal avansat, sau 27%, au răspuns la terapia combinată.

Mirati a spus că la momentul analizei sale, cu o urmărire mediană de şapte luni, 63% dintre pacienţii înrolaţi au rămas în tratamentul combinat.

Într-un segment al studiului în care pacienţii cu cancer colorectal au primit adagrasib singur, 22% dintre pacienţii evaluaţi au răspuns la medicament, a spus compania. C

ercetătorii au spus că reacţiile adverse grave au apărut la 30% dintre pacienţii trataţi numai cu adagrasib şi la 16% dintre pacienţii trataţi cu combinaţia.

Doi pacienţi cărora li sa administrat combinaţia au întrerupt tratamentul după apariţia reacţiilor legate de perfuzie.

"Se pare că am câştigat destul de mult în ceea ce priveşte eficacitatea şi nu am adăugat prea multă toxicitate semnificativă. De aceea, ştiţi, această abordare combinată poate ajunge să fie cea mai rapidă abordare pentru aprobarea noastră accelerată", a spus CEO-ul Baum.

Mirati intenţionează să prezinte lun, la ESMO, rezultatele actualizate ale unui studiu cu adagrasib pentru pacienţii cu cancer pulmonar.

Atât Amgen, cât şi Mirati îşi studiază medicamentele în combinaţie cu imunoterapia blockbuster Keytruda a Merck, pentru tratarea cancerului pulmonar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.