Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Veşti bune pentru români, de la ANCOM: Schimbări în privinţa internetului mobil

internet mobil

Volumul de date ce pot fi consumate în roaming, în SEE (Spațiul Economic European) fără taxe suplimentare a crescut de marți, 1 ianuarie 2019, conform unui comunicat de presă transmis anterior de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), informează Mediafax.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2019, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros, pentru majoritatea planurilor tarifare va crește volumul de date (MB/GB) ce pot fi consumate în roaming în UE/SEE, fără aplicarea unor taxe suplimentare”, au anunțat reprezentanții ANCOM. SEE cuprinde cele 28 de țări din Uniunea Europeană, la care se adaugă Norvegia, Islanda și Liechtenstein.

CITESTE SI: Câtă mișcare trebuie să faci pentru a încetini procesul de îmbătrânire a inimii

Totodată, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, scad și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior, după cum urmează: de la 1 ianuarie 2019, scade cu 25% suprataxa pentru date, de la 6 la 4,5 Euro/GB; de la 3 ianuarie 2019, scade cu aproximativ 7% suprataxa pentru apelurile primite, de la 0,91 la 0,85 eurocenţi/minut.

„Tot începând cu data de 3 ianuarie 2019, nivelul maxim al suprataxei pe care RCS&RDS S.A. este autorizată să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE, în condițiile prevăzute în Decizia președintelui ANCOM nr. 571/2018, scade de la 0,91 la 0,85 Eurocenţi/minut”, au subliniat reprezentanții ANCOM.

Din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil - MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuși, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil).

Începând cu 1 ianuarie 2019, volumul de consum rezonabil va crește cu 25% faţă de cel aplicat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018. După depășirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar și în cazul în care traficul inclus nu a fost complet epuizat - de la maxim 6 euro/GB (0,6 eurocenţi/MB) a scăzut la maxim 4,5 euro/GB (0,45 eurocenţi/MB), fără TVA.

CITEȘTE ȘI: Arme împotriva răcelii: Ceaiurile mai puţin cunoscute care întăresc sistemul imunitar

Volumul de consum rezonabil în roaming în UE/SEE, începând cu 1 ianuarie 2019, va fi considerat astfel: 
a) în cazul planurilor tarifare (cartele preplătite, abonamente (extraopțiuni), care includ trafic de date nelimitat, cât și al celor pentru care tariful calculat per GB este sub 4,5 euro (fără TVA), utilizatorii pot consuma următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB: 2 x 4,5 euro, prețul cu amănuntul pentru servicii mobile într-o perioadă de facturare (fără TVA);

b) în cazul cartelelor preplătite fără resurse de date incluse (cu plata pe unitatea de consum, per MB/GB), utilizatorii pot consuma iniţial următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB (pe măsură ce utilizatorul plăteşte din creditul disponibil, volumul de consum rezonabil al datelor se diminuează): creditul rămas disponibil pe cartelă la intrarea în roaming în UE/SEE / 4,5 euro.

Pentru a estima volumul de date pe care le pot consuma în roaming în UE/SEE fără suprataxă, utilizatorii pot apela la aplicația de tip widget „Roam like at home”, dezvoltată de ANCOM. Aplicația oferă rezultate relevante pentru toți utilizatorii de planuri tarifare cu acces la roaming, cu excepţia celor ai RCS&RDS S.A., operator autorizat să aplice suprataxe de roaming de la prima unitate de consum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.