Judecătorii Trbunalului Constanţa i-au dat o veste proastă lui Mircea Băsescu. Fratelui fostului preşedinte i s-a respins cererea de revocare a măsurii controlului judiciar. Acesta a primit şi o veste bună, pentru că poate părăsi judeţul Constanţa fără încuviinţarea instanţei, însă nu poate pleca din România.
Potrivit magistraţilor, Mircea Băsescu are obligaţia "să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată".
Şi în cazul lui Marian Căpăţână judecătorii au dispus menţinerea controlului judiciar şi înlocuirea măsurii prin care era obligat să nu plece din Bucureşti cu cea a obligării de a nu părăsi ţara decât cu acordul instanţei.
Sentinţele judecătorilor pot fi contestate în 48 de ore de la pronunţare.
Potrivit Agerpres, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influenţă şi respectiv complicitate la trafic de influenţă, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a început derularea procesului.
După ce au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Veşti proaste pentru Mircea Băsescu din partea judecătorilor
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

50
Putin transmite un mesaj puternic Teheranului: „Rusia rămâne alături de Iran”
50

852
Lovitură pentru pasageri: companiile aeriene interzic un obiect banal, nelipsit din bagajul oricărui turist
852

609
Fiul lui Ilie Dumitrescu nu scapă: Decizie de ultim moment a instanței în dosarul accidentului provocat de Toto Dumitrescu
609

1.558
Cele mai recente evoluții ale războiului din Orientul Mijlociu - Atacuri în lanț și tensiuni globale majore
1.558

1.516
FOTO Campionii rușinii în România: Companii cu greutate, ministere și partide umplu lista marilor datornici ANAF
1.516

1.940
Scandal în familia regală norvegiană: Prinţesa Mette-Marit susține că a fost 'manipulată şi înşelată' de Jeffrey Epstein
1.940

2.267
Factura la electricitate explodează? Motivul este aparatul „invizibil” care îți golește portofelul zilnic
2.267

1.672
Momentul de „aur” al lui Kim Jong-un: 14 miliarde de dolari câștigați din sprijinirea războiului lui Putin
1.672

1.898
Anchetatorii au intrat într-o sală de bal, dar au dat peste 'fabrica de droguri': Români prinși cu plantație uriașă de cannabis
1.898

1.974
VIDEO Cehia în alertă după un posibil atac terorist: O fabrică care producea arme pentru Ucraina a luat foc
1.974

1.577
„Acum 20 de ani un cancer de grad 4 nu se vindeca. Astăzi, foarte mulţi pacienţi s-au vindecat” - Mărturia unui cunoscut oncolog care tratează inclusiv români
1.577

2.080
Armata israeliană anunță că începe duminică un atac major asupra Iranului
2.080

2.554
Derapaj periculos online: Un bărbat din Galați a fost condamnat penal după un LIVE pe Facebook
2.554
















Comentează