Veștile bune curg și pentru Ucraina: UE alocă aproape 5 miliarde de euro către Ucraina
Parlamentului European a votat, în plenul de joi, cu largă majoritate, raportul deputatului european Siegfried Mureşan (PPE/PNL), coordonate din poziţia de negociator-şef al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din anul 2024.
Raportul a fost adoptat cu 465 voturi „pentru”, 53 „împotrivă” şi 16 abţineri, prevede rectificarea bugetului Uniunii Europene pentru a include măsurile survenite ca urmare a revizuirii Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021 - 2027, în special instrumentul de sprijin pentru Ucraina.
„Proiectul de rectificare bugetară votat astăzi cuprinde modificările anuale ca urmarea a revizuirii CFM 2021 - 2027. Mă refer, în primul rând, la alocarea a 4,8 miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei. Această sumă reprezintă alocarea anuală din componenta de fonduri nerambursabile a facilităţii pentru Ucraina în valoare totală de 50 de miliarde de euro. Rectificarea mai cuprinde, totodată, o alocare de 376 de milioane de euro către Fondul European de Apărare, ca parte a Platformei STEP care încurajează investiţiile în industriile strategice ale UE”, a declarat Siegfried Mureşan, conform unui comunicat de presă, informează News.ro.
Bani și din SUA
SUA relansează ajutarea Ucrainei printr-o primă livrare masivă de un miliard de dolari. Ucrainenii urmează să primească în ”orele” următoare rachete de apărare aeriană, muniţie de HIMARS, obuze, vehicule blindate şi armament antitanc
”Este o investiţie în propria noastră securitate”, a declarat miercuri Joe Biden după ce a promulgat un vast plan de asistenţă a Ucrainei, căreia i-a promis o primă trimitere masivă de armament în valoare de un miliard de dolari în ”orele” următoare, relatează AFP.
Legea, care prevede un ajutor militar şi economic destinat Kievului în valoare de 61 de miliarde de dolari ”va consolida securitatea Americii şi securitatea lumii”, a apreciat preşedintele american, recunoscând că procesul legislativ a fost ”dificil”.
”Noi nu înclinăm în faţa nimănui, Nimănui. Şi cu siguranţă nu în faţa (preşedintelui rus) Vladimir Putin”, a mai declarat democratul în vârstă de 81 de ani.
”Noi nu ne abandonăm aliaţii, îi susţinem. Nu lăsăm tiranii să câştige, ne opunem lor. Nu asistăm ca spectatori la evoluţiile lumii, le modelăm”, a declarat el, salutând consensul politic între parlamentarii democraţi şi un anumit număr de aleşi republicani, după luni de negocieri ale textului.
Legea a primit marţi o foarte largă susţinere în Senatul american, după ce a fost adoptată sâmbătă în Camera Reprezentanţilor, cealaltă componentă a Congresului american.
”Orice s-ar spune, primim ajutorul de care avem nevoie. El ne este necesar pentru a continua să protejăm vieţi de atacuri ruse”, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
”În prezent, vom face totul pentru a compensa aceste şase luni de dezbateri şi de îndoială”, a adăugat el, referindu-se la timpul de care Congresul a avut nevoie pentru a valida planul de ajutor cerut de Joe Biden.
”Este nevoie de timp pentru a ieşi din groapa săpată de cele şase luni de aşteptare” în Congres, a recunoscut Jake Sullivan, consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe.
Jake Sullivan avertizează că este ”posibil ca Rusia să realizeze progrese tactice suplimentare în săptămânile următoare”.
MAI DEGRABĂ ”MUNIŢIE” DECÂT ”BĂIEŢII NOŞTRI
Asistenţa militară americană - întreruptă de mai multe săptămâni - se va relua ”în orele următoare”, potrivit preşedintelui american.
Guvernul american a precizat după aceea că ucrainenii urmează să primească rachete de apărare aeriană, muniţie pentru sistemele de lansatoare multiple de rachetă HIMARS, obuze, vehicule blindate sau armament antitanc - în valoare totală de un miliard de dolari.
Americanii au trimis pentru ultima oară echipament militar Kievului la 12 martie, exploatând marje contabile găsite de Pentagon.
Statele Unite au intenţia să le livreze ucrainenilor rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS - aşa cum au făcut-o de altfel, foarte discret, în ultimele săptămnâni, a dezvăluit miercuri Departamentul de Stat.
Comentează