Jandarmul care l-a amendat pe Marian Rădună, organizatorul comemorării a 10 ani de la tragedia din clubul Colectiv, povestește că incidentul i-a dat viața peste cap. În mediul online a primit o mulțime de amenințări. Bărbatul în vârstă de 26 de ani spune că regretă ce s-a întâmplat și că nu s-a gândit nicio clipă că va ieși un asemenea scandal.
Tânărul a spus că într-o situație similară ar fi optat pentru un avertisment verbal sau scris.
„Regret mult ce s-a întâmplat. Nu ne-am dat seama că putem crea această imagine”, a spus jandarmul într-un dialog cu jurnalistul Claudiu Pândaru, pentru republica.ro.
Tânărul care în momentul în care a avut loc tragedia de la Colectiv avea doar 16 ani, povestit că viața familiei sale a fost dată peste cap.
„Părinții mei sunt devastați, iar soția mea a fost căutată la locul de muncă. Nu sunt bine”, a mai spus acesta.
Apoi a povestit cum s-a purtat organizatorul marșului cu mai multe persoane.
„Domnul Rădună ne-a sfidat tot drumul. Un organizator, dacă nu dorește participarea altor persoane, ar trebui să ne informeze. Noi ne-am aflat prinși între ciocan și nicovală, între oamenii care așteptau să aprindă lumânări și domnul Rădună, care nu permitea accesul. Ne duceam la el și îl rugam frumos, dar ne sfida”.
Declarațiile făcute de Marian Rădună
Marian Rădună, organizatorul marșului în amintirea victimelor din Clubul Colectiv, susține că un bărbat cu un steag, cunoscut pentru participarea la proteste AUR s-a alăturat marșului la Universitate. Altă persoană a fi încercat să tămâieze zona.
„Noi nu am vrut să fie steaguri ca simbolistică. Nu am nicio problemă cu el ca individ, cu orientarea sa politică. Nu am vrut steaguri la comemorare, simbolic, pentru că România a eșuat acolo”, a spus organizatorul.
Pentru a marca tragedia de la Colectiv (30 octombrie 2015) a fost organizat un merș la care au participat câteva sute de persoane. Participanții s-au adunat la Universitate și au plecat apoi spre locul fostului club.
Acolo, 25 de persoane mai țineau un moment de reculegere după ora permisă, iar Rădună a primit o amendă de 3.000 de lei.
Reacția Jandarmeriei
A doua zi, Jandarmeria Română a anunțat că va verifica modul cum s-a aplicat sancțiunea.
Șeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, a ieșit public cu un mesaj ce cuprinde scuze după scandalul provocat de amenda aplicată lui Marian Rădună. Mastan a recunoscut că, deși sancțiunea are un temei legal, momentul impunea mai mult tact și empatie, promițând că situația va fi analizată în detaliu și că instituția va trage „lecțiile care se impun”.
Alin Mastan a vorbit despre un incident „singular, dar regretabil”, ținând cont de încărcătura emoțională a evenimentului.
„În primul rând, doresc să exprim în mod public scuze pentru incidentul produs. Deși vorbim despre o situație singulară, este un moment regretabil, cu atât mai mult cu cât evenimentul avea un profund caracter emoțional și simbolic.
Din această situație vom trage concluziile necesare și vom învăța lecțiile care se impun, astfel încât în viitor să gestionăm astfel de momente cu mai mult echilibru.
Chiar dacă din punct de vedere legal au existat elemente care, în mod formal, puteau constitui temeiul aplicării unei sancțiuni contravenționale, considerăm că este esențial să avem în vedere particularitățile evenimentului. Tocmai de aceea, vom analiza situația creată și vom dispune măsuri în consecință.
Jandarmeria Română a fost și rămâne alături de toți cei afectați de tragedia din Clubul Colectiv. În seara producerii tragediei, jandarmii au fost prezenți la fața locului, oferind sprijin autorităților și victimelor.
Transmitem sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi și compasiune celor care poartă în continuare urmele acestei tragedii”, a declarat Mastan, într-un mesaj video.
Godină îl apără pe jandarm
„Un activist a fost sancționat contravențional de un jandarm, cu ocazia marșului comemorării victimelor de la Colectiv. Activistul era organizatorul marșului”, a spus polițistul.
Acesta a precizat că legea este „mai îngăduitoare” în cazul comemorărilor.
Marșul s-a încheiat la ora 20, însă „după ora 23, oamenii au rămas în continuare la un moment de reculegere, să aprindă lumânări”. În zonă au apărut „niște oameni cu ceva steaguri. Așa ziși suveraniști. Au zis că vor și ei să comemoreze. Au voie? Păi au, nu?”, a scris polițistul Marian Godină.































Comentează