Vicecampioana mondială din 2019 la semimaraton - categoria Masters, Nicoleta Ciortan, a alergat miercuri, de ziua ei, pe distanţa de 45 de kilometri, încercând să atragă atenţia publicului pentru a dona în sprijinul celor aproape 30 de copii care merg la cantina socială a catedralei ortodoxe Sfântul Nicolae din municipiul Tulcea, conform agerpres.
Cursa, organizată în ziua în care sportiva împlineşte 45 de ani, a început la ora 10,30, s-a desfăşurat pe malul lacului Ciuperca şi a fost promovată pe pagina "Punguţa de Moş Nicolae" a asociaţiei "Totul este posibil", care şi-a propus să sprijine la nivel naţional 1.600 de copii.
"M-am alăturat unei cauze iniţiată de asociaţia 'Totul este posibil' care ajută copii, vârstnici şi cazuri medicale. Sper să strângem 1.000 de lei pentru copiii de la catedrală. Până la sărbătoarea Sfântului Nicolae vrem să mai organizăm şi alte evenimente, încet, încet să-i ajutăm pe cei care au mai multă nevoie de el", a declarat, pentru AGERPRES, Nicoleta Ciortan.
Ea a terminat cursa de 45 de kilometri în trei ore şi patruzeci şi două de minute.
"Mă bucur că am încheiat cursa fără incidente. Sper ca oamenii să înţeleagă că am alergat cu drag şi sper să ajute aceşti copii. Au fost câteva persoane care au venit şi au alergat împreună cu mine, dar a fost pe scurt, pentru că e zi de serviciu. Eu m-am bucurat însă că au fost lângă mine", a menţionat Nicoleta Ciortan.
Sportiva îşi va petrece aniversarea zilei de naştere alături de familie.
Până în prezent, pe pagina de donaţii a Nicoletei Ciortan s-a strâns suma de 550 de lei.
Ciortan participă la concursurile de atletism din anul 2014. În anul 2019, a a devenit vicecampioană mondială la categoria de +40 de ani, la proba de semimaraton a Campionatului Mondial masters indoor, desfăşurat în martie, la Torun (Polonia), iar cu doi ani înainte a fost vicecampioană europeană în aceeaşi probă şi la aceeaşi categorie de vârstă.
Vicecampioana mondială din 2019 la semimaraton, Nicoleta Ciortan, a alergat de ziua ei, pe distanţa de 45 de kilometri, pentru 30 de copii defavorizaţi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

412
VIDEO Nu i-au păcălit, chiar s-au dus peste ei! Polițiștii din Giurgiu, descinderi la proxeneți cunoscuți
412

2.060
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
2.060

3.515
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
3.515

3.956
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.956

736
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
736

801
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
801

910
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
910

2.723
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.723

15.799
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
15.799

2.604
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.604

1.567
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.567

1.728
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.728

3.949
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.949
















Comentează