Vicepremierul lui Dacian Cioloș anunță că nu vrea să candideze: Ce mai spune Vasile Dâncu

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-10-2016

Actualizat: 10-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vicepremierul Vasile Dîncu spune că nu va candida la alegerile parlamentare, precizând că o mişcare politică poate fi ajutată şi din interiorul societăţii civile şi de la universitate. "În acest moment, eu nu vreau să candidez, nu vreau să particip la această competiţie electorală. (...) Nu vreau să mă întorc în politică, mi-am dat demisia acum şapte ani din politică. Am fost la fel de hotărât şi atunci că plec", a declarat Dîncu, la Realitatea TV.

El a precizat că este "un intelectual de stânga", care nu se poate înscrie într-un partid de dreapta, însă nu se va înscrie nici într-un partid de stânga. "După ce ai făcut politică, după ce ai fost vicepreşedintele unui partid, într-o vreme când nu erau foarte mulţi vicepreşedinţi la partide, sigur că nu mai am nici pretenţia de a fi considerat 100% independent. Nici nu poţi să fii 100% independent din punct de vedere politic. Eu sunt un intelectual de stânga, or din punctul acesta de vedere nu pot să mă înscriu într-un partid de dreapta. Sigur că în acest moment nu am nicio idee ca să mă înscriu nici într-un partid de stânga (...). Mi se pare că poţi să ajuţi o mişcare socială sau o mişcare politică la fel de bine din afara ei, adică din interiorul societăţii civile, de la universitate, pentru că nu există o barieră de netrecut între (...) ordinea politică şi ordinea socială. (...) Politica este foarte mobilă la noi. Din păcate, mi se pare că România se schimbă mai puţin, însă politica s-a schimbat foarte mult", a afirmat Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, despre ceea ce se va întâmpla din luna decembrie vor vorbi şefii de partide. "În mod normal, (...) cel care va putea să facă o majoritate îşi va pune un premier şi despre asta nu pot să spun nimic, pentru că nu mai este treaba mea. Deci, cu siguranţă că acolo vor vorbi direct şefii de partide, vor vorbi partidele şi vor spune ceea ce vor face mai departe", a precizat Vasile Dîncu. Vicepremierul a adăugat că actualul Guvern a fost "un fel de pauză de respiraţie pentru politică". "Eu am spus încă de la început că noi suntem acolo un Guvern independent, un fel de pauză de respiraţie pentru politică şi că datoria noastră în primul rând este să lăsăm scaunele goale, scaunele pe care Parlamentul ne-a pus", a susţinut Dîncu. El a mai afirmat că misiunea sa în Guvernul tehnocrat a fost "de conectivitate".

"Am venit (...) în această politică tehnocrată (...) pentru că am fost invitat, datorită şi relaţiei mele cu Dacian Cioloş, dar am venit în primul rând pentru echilibru, pentru că aveam o experienţă în politică, pentru a face un echilibru între societate şi Guvernul tehnocrat, între Guvern şi Parlament, având în vedere că eram cunoscut, având în vedere (...) că aveam în spate şi (...) o simpatie a unei părţi din Parlament. (...) Deci misiunea mea a fost una de conectivitate (...) în acest Guvern", a spus Dîncu, făcând referire şi la experienţa sa din administraţie, care i-a permis să lucreze pentru o reformă în domeniu. Dîncu a adăugat că, la finalul mandatului, intenţionează să se întoarcă la catedră: "Vreau să mă întorc la catedră. Am patru cărţi care sunt aproape gata. Mă definesc, (...) am lucrat zece ani la ele", conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri