Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicepremierul lui Dacian Cioloş vrea o Curte de Conturi cu funcţie de control preventiv

vasile dancu

Necesitatea unei Curţi de Conturi care să aibă şi funcţie de control preventiv este una dintre provocările României, a afirmat, luni, vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. "În ceea ce priveşte necesitatea unei Curţi de Conturi care să aibă şi funcţie de control preventiv, asta este una dintre provocările României. Există un proiect în Parlament, din câte ştiu eu, sigur că este un proiect de care se vorbeşte mai degrabă pe tăcute decât este pus în transparenţă", a declarat Vasile Dîncu, răspunzând unei întrebări la reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, organizată la un hotel din Bucureşti.

Potrivit lui Dîncu, ar trebui în primul rând acceptat faptul că sunt necesare cheltuieli mai mari şi un personal mai mare, astfel încât Curtea de Conturi să poată să aibă această funcţie de control preventiv. "Sigur că ar trebui să facem ceva şi în ceea ce priveşte autoritatea de audit când este vorba de fonduri europene. Dumneavoastră v-aţi lovit de acelaşi lucru, de faptul că nu avem nicio formă de semnal preventiv şi mai degrabă penalizări, care vin de regulă la o proporţie foarte mare. Sunt de acord că aceste lucruri trebuie făcute, sunt sigur că viitoarea majoritate, viitorul Parlament şi viitorul Guvern vor schimba aceste lucruri. Nu am avut posibilitatea, nici forţa politică (...) ca să modificăm (...) acest lucru", le-a mai transmis Dîncu participanţilor la reuniune. Pe de altă parte, răspunzând unei alte întrebări, vicepremierul Dîncu a spus că este necesar ca Strategia energetică naţională, la care lucrează în prezent Ministerul Energiei, să aibă şi "soluţii locale". "Înţeleg faptul că este nevoie de o Strategie energetică naţională (...) O asemenea strategie ştiu că se lucrează la Ministerul Energiei, nu este domeniul meu de competenţă directă. Sper că în această strategie există şi soluţii locale, pentru marile oraşe", a mai afirmat Vasile Dîncu, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.