Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova: 'Ungaria trebuie să revină în tabăra adevăratelor democraţii'

vera jourova

Ungaria trebuie să revină în tabăra adevăratelor democraţii, a pledat joi vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, reafirmând "preocuparea" executivului european faţă de puterile extinse acordate şefului guvernului ungar Viktor Orban în contextul stării de urgenţă instituite în cadrul combaterii epidemiei de COVID-19, potrivit France Presse, potrivit Agerpres.

În cursul unei dezbateri în Parlamentul European cu privire la situaţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în Ungaria, la care prim-ministrul naţionalist a refuzat să participe, Vera Jourova, responsabilă în special cu monitorizarea respectării statului de drept în UE, a subliniat totuşi că executivul european nu intenţionează "pentru moment" să înceapă o procedură de infringement împotriva Budapestei.

"De asemenea, comunitatea internaţională va trebui să exercite presiune asupra Ungariei pentru ca ea să revină în clubul ţărilor incontestabil democratice", a declarat comisarul ceh, exprimându-se în limba sa natală.

"Eu o doresc pentru că nu este vorba doar de situaţia în Ungaria, ci este şi o provocare majoră pentru Uniunea Europeană", a adăugat ea.

La sfârşitul lunii martie, parlamentul ungar a votat o lege care îi permite lui Viktor Orban să guverneze până la noi ordine prin decret în cadrul unei stări de urgenţă votate pentru a combate pandemia de COVID-19.

Citește și: Propunere bombă: Anulați examenele pentru evaluarea națională clasa VIII și examenul de Bacalaureat

În condiţiile în care Comisia Europeană evaluează măsurile de urgenţă luate în toate ţările blocului comunitar împotriva propagării noului coronavirus, Vera Jourova a reafirmat "preocuparea specială" a Comisiei faţă de situaţia din Ungaria.

Comisia nu intenţionează să declanşeze "pentru moment" procedura de infringement împotriva acestei ţări, un demers angajat în caz de presupusă încălcarea a legislaţiei UE care poate poate duce la o sesizare a Curţii de Justiţie a UE, dar "evaluează zilnic" această posibilitate, a spus ea.

Puterile cu care a fost învestit executivul ungar pentru aceasta sunt "mai extinse" decât în alte ţări, în special din cauza unei absenţe a datei limită pentru starea de urgenţă, subliniază Jourova, exprimându-şi totodată îngrijorarea faţă de consecinţele sancţionării difuzării ştirilor false asupra libertăţii de expresie în această ţară.

Comisia, care supraveghează aplicările "concrete" ale acestei stări de urgenţă, îşi exprimă îngrijorarea, de exemplu, faţă de decretele care permit unui angajator şi unui angajat să eludeze "aproape toate dispoziţiile dreptului la muncă ungar", a spus Vera Jourova. Alte decrete sunt de asemenea în colimatorul Bruxellesului pentru "compatibilitatea lor cu protecţia datelor", a continuat ea.

Ungaria este din septembrie 2018 vizată de o procedură, conform "Articolului 7", declanşată de Parlamentul European pentru încălcări presupuse ale valorilor fundamentale ale UE. Aceasta poate în teorie să ducă la sancţiuni, dar practic este dificil de aplicat.

Europarlamentarul ungar Andor Deli, membru al Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a denunţat o nouă "dezbatere ideologică seacă" şi recrudescenţa criticilor care nu interesează "în mod fundamental pe nimeni".

"Ştim toţi ce se petrece în Ungaria de zece ani şi încă şi mai mult în ultimele săptămâni", a declarat eurodeputata Gwendoline Delbos-Corfield (Verzii), raportor asupra Ungariei. "Cunoaştem atacurile împotriva media, reforma judiciară, măsurile discriminatorii", a spus ea, invitând Comisia şi Consiliul UE - instituţie care reprezintă statele membre - să reacţioneze.

Eurodeputaţii au cerut, de asemenea, ca alocarea de fonduri europene pentru Ungaria să fie legată de respectarea statului de drept, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.