Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicepreşedinte PNL: Rusia nu are intenţia să atace România

nato rusia

Federaţia Rusă nu are nici intenţia, dar nici posibilitatea să atace România, pentru că statutul de membru NATO al ţării noastre anihilează, practic, orice posibilă agresiune din partea acesteia, afirmă fostul ministru al Apărării Naţionale Sorin Frunzăverde.

"Cred că nu există niciun fel de intenţie din partea Federaţiei Ruse de a ataca România. Ceea ce a afirmat miercuri comandantul trupelor NATO din Europa, de fapt, a confirmat spusele mele, în sensul că Rusia nici nu poate să atace România, dar nici nu doreşte să o facă, sub nicio formă. Restul, sunt speculaţii. Mai mult, scutul antirachetă de la Deveselu este o structură militară defensivă, nu ofensivă. Nici din acest punct de vedere, Rusia nu poate să emită pretenţii în legătură cu un atac asupra ţării noastre. Şi, oricum, aşa cum am precizat, sunt convins că nici nu aveau această intenţie", a afirmat Sorin Frunzăverde, preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, pentru Agerpres.

"Pentru a vorbi concis despre acest moment, aş spune că este garanţia faptului că nu vom fi niciodată atacaţi dinspre est. Pe de altă parte, aşa cum generalul Philip Breedlove, comandantul trupelor NATO din Europa, a spus, statutul de membru NATO al României, practic, anihilează orice posibilă agresiune din partea Federaţiei Ruse", a mai precizat Sorin Frunzăverde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.