DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vicepreședintele Dumei de Stat a descins la Herson, regiune aflată sub ocupație rusească

Wikipedia

Anna Kuzneţova, vicepreşedintă a Dumei de Stat - camera inferioară a parlamentului Rusiei - a vizitat regiunea ucraineană Herson, aflată sub ocupaţie rusă, informează sâmbătă agenţia de presă RIA, preluată de Reuters, fără a preciza când a avut loc evenimentul. Deputata a discutat despre necesităţile de asistenţă socială şi medicală ale populaţiei locale, aprovizionarea cu alimente şi produse pentru copii, arată sursa citată.

"Suntem gata să acordăm orice fel de asistenţă", a spus Kuzneţova, mamă a şapte copii, căsătorită cu un preot ortodox. Reuters reaminteşte că au mai existat câteva ştiri confirmate despre vizite ale unor înalţi oficiali ruşi în zone ocupate din Ucraina, de la începutul invaziei ruse, în 24 februarie. Rusia a anunţat în aprilie că deţine controlul asupra întregii regiuni Herson, care ar putea fi anexată. Kremlinul afirmă că populaţia va fi cea care decide dacă doreşte aderarea la Rusia; au avut loc şi câteva proteste locale împotriva ocupaţiei ruse. Oraşul Herson este un port important la Marea Neagră, iar regiunea constituie o parte a legăturii terestre între peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Moscova susţine că războiul, denumit oficial "operaţiune militară specială", este necesar pentru dezarmarea şi "de-nazificarea" Ucrainei şi pentru a proteja populaţia rusofonă de "fascişti". Kievul şi Occidentul resping această justificare, considerând că este un pretext pentru agresiune.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.