Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vicepreşedintele Sectorului Asigurări: 'Nu există o presiune pe tarifele de primă RCA'

www.romaniatv.net
poliță RCA

În prezent nu există o presiune pe tarifele de primă RCA iar modificările propuse de Ministerul Finanțelor, în principal referitoare la formă și nu la fond, nu sunt de natură să creeze premisele escaladării acestora în perioada care urmeazăa, a declarat Cristian Roșu, vicepreședinte ASF, potrivit Mediafax.

Cristian Roșu, vicepreşedintele Sectorului Asigurări - Reasigurări din ASF spune că prin modificările legislative privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, aprobate prin Legea 132/2017 au fost introduse o serie de elemente cum ar fi conceptul de tarif de referință și clientul cu risc ridicat. „Aceste elemente nu sunt și nu au fost în fapt modalități de plafonare a tarifelor de primă la nivelul pieței ci au fost instrumente pentru creșterea transparenței și pentru a oferi o mai bună informare a consumatorilor de produse de asigurare asupra modului de determinare a tarifelor de primă RCA. Tarifele de primă RCA și în prezent pot fi stabilite în mod liber de către societățile de asigurare în funcție de istoricul propriu de daunalitate și strategia de afaceri. Din datele avute la dispoziție de către (ASF) tarifele de primă practicate de către societățile de asigurare au fost în general situate sub nivelul tarifelor de primă de referință publicate de ASF”, a declarat Roșu.

Citește și: Scenariu cutremurător! ‘Pentru asta a fost executat politic Dragnea’/’Un act de trădare națională a președintelui și premierului’

Modificările propuse de Ministerul Finanțelor în ceea ce privește Legea 132/2017 au drept scop clarificarea anumitor aspecte de formă care să conducă la eliminarea percepției că tarifele de primă RCA sunt sau pot fi stabilite de către ASF. În urma modificărilor propuse, ASF va continua să publice tarifele de referință calculate de către un expert independent, furnizând informațiile relevante privind evoluția daunalității (frecvența, dauna medie, etc.) pentru categoriile folosite și până în prezent. De asemenea acestea vor include în continuare un nivel al cheltuielilor de achiziție și administrare mediu de 25 %, precizează vicepreședintele ASF.

„Evoluțiile recente privind cele două componente de bază care determină tariful de primă nu conduc la concluzia unor creșteri semnificative a tarifelor de primă medii la nivel de piață în perioada următoare în piața RCA din România. De asemenea, conceptul privind clientul cu risc ridicat se menține și ulterior modificărilor propuse urmând ca administrarea acestor clienți să se efectueze de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), conform politicilor interne proprii aprobate de membrii acestui organism”, a mai spus Roșu.

Citește și: Adrian Năstase îl dă de gol pe Klaus Iohannis: ‘A sprijinit, cu parlamentarul său, proiectele legislative ale PSD’

Un proiect al Ministerului Finanțelor propune modificarea RCA, printre măsuri fiind renunțarea la calculul tarifelor de primă de către ASF, precum și eliminarea posibilității suspendării contractului RCA la cererea asiguratului. Proiectul de modificare a Legii nr. 132/2017 are în vedere în principal modificări asupra modului de funcționare a „asiguratului cu risc ridicat”. Întrucât Comisia Europeană consideră că prin actualul mod de funcționare este îngrădită libertatea de tarifare prin impunerea unei prime calculate și ofertate de către BAAR și nu de către asigurătorul RCA, propunerea de modificare a legislației are în vedere eliminarea obligației Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) de ofertare a primei de asigurare în cazul asiguratului cu risc ridicat. Totodată, se are în vedere instituirea obligațiilor BAAR de alocare a asiguratului cu risc ridicat conform politicilor și procedurilor proprii, proceduri interne care stabilesc și condițiile de încheiere a asigurării, asumate de către toți membrii BAAR, precum și de stabilire a unor reguli de conduită aplicabile membrilor săi inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA în cazul asiguraților cu risc ridicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.