Viceprimarul Horia Tomescu anunţă salubrizarea şi igienizarea lacului din Parcul Circului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-10-2022

Actualizat: 25-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Stirile TVR

Viceprimarul Horia Tomescu a anunţat că Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a contractat servicii de salubrizare şi igienizare a lacului din Parcul Circului, deoarece lotusul de pe lac a crescut în mod excesiv. „În perioada de toamnă, frunzele şi fructele cu aspect lemnos şi pline cu seminţe se usucă şi la un moment dat se scufundă, contribuind la formarea unui strat de mâl la fundul lacului care blochează izvoarele naturale ale lacului”, a explicat acesta, potrivit news.ro.

„Lotusul din lacul Parcul Circului s-a dezvoltat în mod excesiv, acoperind aproape întreaga suprafaţă a lacului. În perioada de toamnă, frunzele şi fructele cu aspect lemnos şi pline cu seminţe se usucă şi la un moment dat se scufundă, contribuind la formarea unui strat de mâl la fundul lacului care blochează izvoarele naturale ale lacului şi care permite încolţirea şi dezvoltarea excesivă a lotusului în anul următor”, a scris Horia Tomescu, marţi pe Facebook.

El a adăugat că au fost contractate servicii de salubrizare şi igienizare a lacului de către Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, pentru a limita fenomenul.

„Pentru limitarea acestui fenomen, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti a contractat servicii de salubrizare şi igienizare a lacului, care cuprind:

- Cosirea, cu ajutorul unui utilaj amfibiu multifuncţional, a vegetaţiei acvatice de pe întreaga suprafaţă a lacului, cu excepţia unei fâşii de stuf de cca. 2 m lăţime şi 33 m lungime, care se va păstra în zona de alimentare a lacului, precum şi zona de papură din apropierea scărilor care coboară spre lac dinspre bulevardul Lacul Tei.

- Scoaterea rădăcinilor lotuşilor de pe întreaga suprafaţă afectată, cu excepţia unei fâşii de cca. 4 m lăţime, situată la limita malului paralel cu bulevardul Lacul Tei, cuprinsă între scările care coboară spre lac dinspre bulevardul Ghica Tei şi aleea înclinată care coboară spre zona de alimentare cu apă a lacului din puţul forat”, a mai precizat Tomescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri