Victimele caniculei - Belgia a înregistrat aproximativ 3.000 de decese în plus pe parcursul verii

Autor: George Traicu

Publicat: 03-09-2026 11:21

Actualizat: 03-09-2026 11:22

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Valurile de căldură din perioada 18 iunie – 16 august au provocat 2.935 de decese în Belgia, adică o mortalitate suplimentară de 22,6%, a declarat, joi, agenţia de sănătate publică Sciensano într-un raport, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În perioada 18 iunie – 3 iulie, Belgia a înregistrat cel mai ridicat nivel de mortalitate excesivă, cu 2.035 de decese suplimentare, adică cu 48,8% peste nivelurile preconizate, a precizat Sciensano.

Începând cu 18 iunie, s-au înregistrat temperaturi maxime de aproximativ 30 °C timp de 10 zile consecutive, inclusiv trei zile cu temperaturi de aproximativ 35 °C, nopţile din acea perioadă fiind, de asemenea, excepţional de calde.

Sciensano a precizat că mortalitatea înregistrată în perioada 18 iunie – 3 iulie a fost cea mai ridicată înregistrată în timpul unui val de căldură de la începutul analizelor sale, în anul 2000.

Celelalte două perioade de caniculă, între 4 şi 17 iulie şi între 28 iulie şi 16 august, au înregistrat un exces de mortalitate mai redus, cu 535 de decese în plus (14,8%) şi, respectiv, 365 de decese în plus (7%).

Deşi persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste reprezintă majoritatea deceselor legate de valurile de căldură, Sciensano a precizat că mortalitatea excesivă se înregistrează şi în rândul persoanelor mai tinere.

Europa a înregistrat mai multe valuri de căldură în timpul verii, agenţia meteorologică a ONU afirmând luna trecută că perioadele de căldură extremă devin din ce în ce mai frecvente, mai intense şi mai de lungă durată, pe măsură ce schimbările climatice încălzesc planeta.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri