Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Ciorbea, 'bucuros de oaspeți'. Precizări înainte de întâlnirea cu Iohannis

Inquam Photos / Octav Ganea
victor ciorbea Inquam Photos

Avocatul Poporului Victor Ciorbea a declarat, într-o intervenție la Antena3, că va avea miercuri o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, iar discuția „probabil” se va axa pe ordonanța de urgență privind modificarea Codului Penal și Codului de procedură penală adoptată de Guvern.

Întrebat de Adrian Ursu dacă este bucuros de oaspeți, Victor Ciorbea a declarat: „Bineînțeles, oricând, prezența unui înalt demnitar, la această instituție, este binevenită. (...) Am fost informat pe diverse surse și telefoane. Doar nu o să mă sune domnul președinte să-mi spună că vine.”

„Despre ce se va discuta nu am de unde să știu dinainte, sincer. Probabil în legătură cu Ordonanța și cu competențele pe care le avem și nu le avem în această materie. Referitor la aceste competențe, vă citesc dispozițiile Art. 32 din legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR. Acest articol prevede expres următoarele: „Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului privind constitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau ordonanta in vigoare.”

Or dacă ne uităm la ordonanța aceasta, pentru că am primit o copie a Monitorului Oficial, în Art. I vedem că sunt aduse acele modificări la diverse prevederi din codul penal, respectiv: favorizarea, abuz în serviciu, șamd, iar Art II conține dispoziții privind aspecte de ordin procedural, adicămodificări la codul de procedură penală. În Art III, alin 2, se precizează expres că prezenta OUG intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial cu excepția Art. I, care intră în vigoare în 10 zile de la data publicării în Monitor. Prin urmare, noi nu suntem competenți cu privire la Art. I din OUG decât peste 10 zile când acesta va intra în vigoare. La ora actuală, nu ne putem pronunța la prevederile acestui articol.” a completat Victor Ciorbea.

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.