Premium
Jurnalistul Victor Ciutacu îl critică dur pe colegul de breaslă Cristian Tudor Popescu, după atacurile acestuia împotriva patriarhului Daniel. Ciutacu susține că îți trebuie ”stomac tare” pentru a ”batjocori” o întreagă religie și pe credincioși.
Îți trebuie stomac tare și neam-prostie nativă să batjocorești o întreagă religie (oricare ar fi ea) și pe credincioși vrac. Fiindcă, între altele, pentru foarte mulți oamenii ai extrem de aglomeratei planete, credința este (din varii motive, pe care nu stau eu să le analizez într-o filosofie de bodegă) ultimul și cel mai stabil punct de sprijin. Știu vrăjeala de consum, nu e nevoie să mi-o amintiți, relația cu Divinitatea ar trebui să fie intimă, iar Dumnezeu e peste tot, din bucătăria mică și neîncălzită, trecând prin plajele albe din Zanzibar sau din Bali și până în amvonul impozantelor catedrale. De când funcționează viața pe pământ, omenirea se roagă și se raportează la zeități, oricum s-ar numi și întruchipa ele. Mai nou, până și virusul ucigaș a căpătat o dimensiune mitologică, iar masca de protecție a devenit un soi de preoteasă a cultului.
Relația mea cu ortodoxia e, vorba fb, "complicată". În ciuda "originii evreiești", cum scriu tembelii pentru care Biblia e wikipedia, sunt botezat ortodox, însurat cu popă, nășesc și botez. Dar, în rest, nu prea calc organizat prin biserici. Când am prilejul și putința, când cred în legitimitatea cauzei, le și sprijin financiar sau le ajut să-l obțină; fără să bat toba. Nu mă topesc de dragul Patriarhului Daniel (ținta programatică a fanaticilor anti-orice), dar nici nu-l detest. Îmi pare un manager eficient și (cam prea) autoritar al uriașei întreprinderi pe care o conduce. Îi admir tenacitatea de a lăsa după el Catedrala Mânturii Neamului și mă bucură implicarea socială a bisericii. Știu că joacă (și) politic. Am intima convingere că nu avea cum să ajungă fără "băieți" în putredul capitalism pe vremea comunismului și nici Întăi Stătător al BOR în poreclita democrație postrevoluționară. Dar, pur și simplu, nu e treaba mea să mă amestec într-un fenomen dintr-un plan paralel existenței mele cotidiene.
Ajung, de regulă, în lăcașe de (orice) cult în scop turistic. Uneori, la noi în republică, mă intersectez în viață cu (destul de puțini) popi în scop de șpriț și socializare în cercul comun de prieteni de familie. Cred moderat în existența Divinității, dar de la o distanță confortabilă de fenomenul bisericesc în sine. Mi s-a întâmplat să mă intersectez cu manifestări ale credinței mozaice, musulmane sau budiste. Am luat act de ele și le-am respectat întotdeauna oamenilor raportarea la Dumnezeul lor și relația cu el. Nici prin cap nu mi-a trecut să-i judec ori să emit opinii superioare la adresa lor. Dacă, totuși, mă vedeți vreodată că o fac, vă rog eu, spuneți-mi că am luat-o razna, dați-mi două palme sănătoase și trimiteți-mă să mă caut la eroii în halate albe.”, scrie Victor Ciutacu, pe blogul personal.
