Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Negrescu: Abonamentele la platformele online vor putea fi accesate în orice stat membru

victor negrescu

Beneficiarii unor abonamente la platforme online de filme sau muzică vor putea, de acum înainte, să acceseze acest conţinut şi atunci când călătoresc în alte ţări UE. Acest lucru este posibil și prin efortul europarlamentarului român Victor Negrescu, care în numele grupului socialist s-a luptat pentru această decizie în negocierile dintre instituţiile europene. “În maxim un an, cetăţenii europeni vor putea accesa conţinut din alte state membre fără să mai fie blocaţi. Este o evoluţie importantă, şi mă bucur că Parlamentul European a făcut posibil acest rezultat. Era profund incorect faptul că, atunci când te deplasai în alte ţări UE, nu puteai accesa anumite tipuri de conţinut online la care aveai abonament acasă. Nu vorbim aici numai de conţinut pentru timpul liber: vorbim şi de conţinut educaţional util studenţilor, sau de alte forme de înregistrări necesare, de exemplu, antreprenorilor aflaţi în deplasări de afaceri sau angajaţilor care călătoresc în interes de serviciu. Pe scurt, era dreptul lor să acceseze acest conţinut oriunde în UE pe baza unui abonament încheiat în ţară, şi acum acest lucru va fi posibil!”, spune Victor Negrescu.

“UE este acuzată că reglementează prea mult şi pune piedici oamenilor prin excesul de birocraţie. Iată că facem presiuni să fie luate decizii ce simplifică viaţa oamenilor şi le protejează drepturile. Este o veste bună şi pentru consumatorii, dar şi pentru creatorii de conţinut online”, spune eurodeputatul social-democrat, care este membru în Comisia Juridică din Parlamentul European. Această evoluţie proaspăt decisă la Bruxelles, ca urmare a negocierilor dintre cele trei instituţii (Trialog Parlamentul, Comisia şi Consiliul) va fi valabilă pentru persoanele aflate în deplasări sau şederi limitate în alte state europene şi va fi realizată în deplin respect cu regimul drepturilor de autor, se anunţă într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.