Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, afirmă că partidele românești ar trebui să înceteze să folosească familiile politice europene în disputele interne atunci când astfel de demersuri riscă să afecteze interesele financiare ale României. Mesajul vine după ce PSD a adoptat, luni, o rezoluție prin care condamnă intervenția liderilor PPE și Renew Europe în disputa privind noua Lege a integrității și cele 770 de milioane de euro din PNRR aflate în discuție la Bruxelles.
„Disputele politice interne nu trebuie exportate la Bruxelles atunci când România și românii riscă să plătească prețul”, a transmis, luni, Victor Negrescu, într-o postare pe Facebook.
Europarlamentarul social-democrat a făcut referire la rezoluția adoptată în aceeași zi de Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Sinaia, document prin care social-democrații critică demersurile întreprinse de Partidul Popular European (PPE), familia politică europeană din care face parte PNL, și Renew Europe, grupul european din care face parte USR.
„Partidul Social Democrat a adoptat o rezoluție prin care condamnă demersurile PNL și USR prin familiile lor politice europene, PPE și Renew Europe, care au pus în discuție fonduri europene importante pentru România”, a afirmat Negrescu.
Negrescu: Putem duce bătălii politice în țară, dar există o limită
Vicepreședintele Parlamentului European susține că divergențele dintre partidele de la București sunt legitime, însă acestea nu ar trebui transferate la nivel european dacă există riscul unor consecințe financiare pentru România.
„Putem avea opinii diferite și putem duce bătălii politice în țară. Dar există o limită: interesul României”, a transmis Victor Negrescu.
PSD propune, în rezoluția adoptată luni, un „Pact pentru apărarea intereselor României în Uniunea Europeană”, prin care partidele pro-europene să se angajeze, între altele, să nu utilizeze fondurile europene ca instrument în confruntările politice interne și să coopereze atunci când sunt în joc obiective precum fondurile UE, securitatea, dezvoltarea economică, politica de coeziune, agricultura sau aderarea la zona euro.
Negrescu face, în acest sens, un apel direct către celelalte formațiuni pro-europene.
„De aceea, facem apel la toate partidele democratice și pro-europene să își asume un principiu simplu: să nu mai externalizăm disputele politice interne atunci când acestea pot afecta interesele economice, financiare sau strategice ale țării”, afirmă europarlamentarul PSD.
„Influența la Bruxelles trebuie folosită pentru a aduce fonduri, investiții și oportunități României, nu pentru a muta acolo conflictele politice de la București”, adaugă Negrescu.
Miza disputei: 770 de milioane de euro și „amendamentul Fritz”
Conflictul la care se referă PSD a izbucnit după ce liderul PPE, Manfred Weber, și lidera Renew Europe, Valérie Hayer, i-au transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare referitoare la noua legislație românească în domeniul integrității.
Cei doi lideri europeni au cerut Comisiei să se asigure că plata a 770 de milioane de euro din PNRR nu se face fără verificarea respectării principiilor statului de drept, a dreptului Uniunii Europene și a standardelor privind drepturile omului. În centrul criticilor se află prevederea denumită în spațiul public „amendamentul Fritz”, care poate conduce la încetarea mandatului primarului Timișoarei și președintelui USR, Dominic Fritz.
Manfred Weber și Valérie Hayer au susținut că există riscul unei aplicări retroactive a legislației și că modificarea ar fi fost concepută pentru a produce efecte asupra unui caz individual. Prevederea a fost însă declarată constituțională de Curtea Constituțională, care a respins obiecțiile formulate împotriva sa.
Există și o diferență importantă între pozițiile partidelor de la București: PNL a votat în Camera Deputaților legea contestată ulterior de familia sa politică europeană, PPE, în timp ce USR a votat împotriva actului normativ. Proiectul a trecut de Camera Deputaților cu 183 de voturi „pentru”, 84 „împotrivă” și trei abțineri.
Comisia Europeană: Legea va fi analizată oricum
Demersul PPE și Renew Europe nu înseamnă însă, prin el însuși, blocarea automată a celor 770 de milioane de euro. Decizia privind validarea jaloanelor și efectuarea plăților aparține Comisiei Europene.
Executivul european a confirmat că a primit scrisoarea și a precizat că noua legislație privind integritatea va fi evaluată în cadrul celei de-a șasea cereri de plată a României din PNRR. Comisia a arătat că evaluarea va face parte din procedura normală de verificare a îndeplinirii jaloanelor asumate de România.
Disputa capătă o miză suplimentară în condițiile în care Legea nr. 180/2026 privind integritatea a intrat în vigoare chiar luni, 31 august. Agenția Națională de Integritate a anunțat că a identificat 55 de persoane aflate sub incidența noilor prevederi, printre care zece primari, 17 consilieri locali și județeni și 13 funcționari publici, ale căror mandate sau funcții urmează să înceteze dacă se află încă în perioada de interdicție prevăzută de lege.
„Când este vorba despre România trebuie să știm să fim de aceeași parte”
PSD susține că sesizarea Bruxelles-ului cu privire la lege transformă o dispută politică internă într-o problemă care poate avea consecințe asupra finanțărilor europene, în timp ce PPE și Renew argumentează că intervenția Comisiei este necesară tocmai pentru apărarea statului de drept și pentru a verifica dacă România îndeplinește corect reforma de integritate asumată prin PNRR.
Victor Negrescu insistă însă asupra necesității unei înțelegeri între principalele partide pro-europene privind modul în care sunt purtate aceste confruntări la nivelul instituțiilor UE.
„Putem fi adversari politici, dar când este vorba despre România trebuie să știm să fim de aceeași parte”, a conchis europarlamentarul PSD.
Material susținut de PSD.
https://www.stiripesurse.ro/notificare-privind-transparenta-1_3867586





























