Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Ponta, detalii din copilăria sa

victor-ponta-nervos_bb83089daf
'Încă din 2013 am declarat anul 2014 anul Brâncoveanu şi am sprijinit toate acţiunile bisericilor ortodoxe al căror sfânt este domnitorul Brâncoveanu pentru ca în 2014 România să-şi aducă de aminte de un mare domnitor, sfânt al Bisericii ortodoxe, care în urmă cu 300 de ani şi-a dat viaţa pentru a păstra identitatea şi valorile româneşti. Am reuşit chiar şi în locul în care a fost deţinut la Edicule în Istanbul să avem o placă comemorativă şi îmi doresc ca valorile pe care le-a reprezentat Constantin Brâncoveanu pentru neamul românesc, pentru biserică, să fie valori la care să ne raportăm în continuare', a afirmat Ponta sâmbătă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, după ce participat la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinţilor Brâncoveni. După ce a sărutat moaştele voievodului martir, Ponta a mărturisit că s-a rugat pentru cei dragi şi pentru oameni. 'M-am rugat la fel ca la Nicula şi la Putna pentru familie, pentru cei dragi, pentru oameni, să aibă o viaţă mai bună şi să trăim în România ca în ţara noastră de care să fim mândri', a adăugat Ponta. El a amintit că mergea foarte des la biserică atunci când era copil pentru că bunicul său era preot. 'Când eram copil mergeam foarte des la biserică pentru că bunicul meu era preot aici la Dascălu şi mă lua cu el. Nu neapărat că eram un copil mai credincios decât alţii, dar stăteam cu bunicul meu destul de mult', a mai spus premierul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.