Victor Ponta l-a lăsat pe Mircea Geoană fără casă, iar acesta vrea să-l lase fără partid

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-01-2015

Actualizat: 17-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Victor Ponta i-a luat casa lui Mircea Geoană, cea de la RAAPPS în care stătea cu chirie și a vândut-o. Acum, Mircea Geoană, la rândul lui, vrea sa-i ia partidul lui Victor Ponta.

Sorin Roșca Stănescu afirmă, într-un editorial, că Victor Ponta și-a materializat intenția de a-l arunca în stradă pe rivalul Geoană.

Citește și: EXCLUSIV - Demisii răsunătoare din PSD, pregătite de aripa Vanghelie: O să fiți șocați! / INTERVIU

“Intenția premierului s-a materializat. A reușit să îl arunce în stradă pe fostul președinte PSD care, în mod transparent, a anunțat că devine rivalul acestuia, fiind disponibil pentru a prelua conducerea socialiștilor. A fost suficient. Pentru că marele democrat Victor Ponta să ia măsuri administrative. Să își utilizeze prerogativele de premier pentru a-l arunca în stradă pe Mircea Geoana. Mă rog, vorba vine. Pentru că Mircea Geoană stătea într-o vilă RA-APPS pe care, conform legii, nu avea dreptul să o ocupe. Dar gestul ca atare al premierului nu poate să treacă neobservat. Și nici nesancționat. Pentru că el demonstrează o hibă mare de caracter pe care am regasit-o și în alte ocazii la același Victor Ponta.”, spune Roșca Stănescu.

În acest context, Geoană a devenit și mai motivat în încercarea de a prelua din nou conducerea stângii.

“O mișcare care, în același timp, este și de invăluire. Fiindcă Geoană amenință cu formarea unui nou partid. Un fel de socialiști mai adevărați decât ceilalți. La fel cum Tăriceanu promitea un fel de liberali, mai liberali decât liberalii.”, scrie SRS.

Fostul liberal amintește și de conflictul mocnit din interiorul PSD.”N u întâmplător, doi politicieni, cărora nimeni nu le poate contesta experiența și înțelepciunea, Iliescu și Năstase, au simțit nevoia să ia, în mod public, temperatura acestui partid. Și să afirme, pe șleau, că Ponta a procedat nedemocratic.

În felul acesta, covorul roșu începe să fie și mai clar întins pentru un al treilea. Pentru un tânăr lup PSD.”, mai scrie Sorin Roșca Stănescu pe corectnews.com

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri