Premierul Victor Ponta, candidat al PSD pentru Preşedinţie, a declarat la Bacău, că marea bătălie care trebuie dată tot timpul este de a face ca societatea românească să combată regulile junglei, care încă mai funcţionează în România.
,,Legea junglei, care a funcţionat şi încă mai funcţionează în România, este singura lege pe care nu vreau să o respectăm şi împotriva căreia trebuie să luptăm. Există opinia în România şi în alte părţi că numai cei puternici rezistă. Cine nu este aşa nu are acces la educaţie, la un loc de muncă, nu are acces la o şansă de a-şi face o familie. Or, aceasta este marea bătălie pe care trebuie să o dăm tot timpul, nu o singură dată sau ocazional, de a face ca societatea românească să combată regulile junglei', a afirmat el.
El a adăugat că e nevoie ca şi cei mai defavorizaţi membri din societate să poată să aibă o şansă. ,,Orice copil dintr-o familie fie bogată ori săracă poate să înveţe, orice om trebuie să aibă şi să îi fie protejat locul de muncă. Nu să ne întoarcem cu spatele când mii de oameni nu au salarii să-şi plătească ratele la bancă sau întreţinerea ori să spunem lejer că este treaba lor, să se descurce, că nu putem interveni, nu putem să-i ajutăm. Să nu spunem, pentru că aşa dă bine uneori în discursul politic, că toţi care nu au resurse pot să moară de foame sau să stea acasă fără salarii', a indicat Victor Ponta.
El a arătat că e nevoie de ,,apărarea locurilor de muncă, crearea altora noi de care să beneficieze oamenii'. 'Trebuie să dăm un semnal foarte clar că în România, încurajând iniţiativa în economie, putem şi trebuie să-i ajutăm exact pe cei care au mai multă nevoie', a spus premierul.
În acest context, premierul a reiterat afirmaţia făcută cu prilejul unui forum social, desfăşurat vineri tot la Bacău, că va propune miercuri în şedinţa de Guvern ,,creşterea alocaţiei pentru 500.000 de copii care provin din familii având venituri reduse şi dublarea alocaţiei pentru 60.000 de copii aflaţi în diverse forme de asistenţă din sistemul instituţionalizat sau la familii ce i-au luat în îngrijire'.
,,Facem, în fond, un fapt normal. De la umilitoarea sumă de opt lei alocată pentru hrană în fiecare zi pentru un asemenea copil putem să acordăm 16 lei pe zi. Trăiesc în România şi ştiu că 16 lei pentru hrana unui copil nu este în nici un caz îndeajuns, nu rezolvă problemele. Trebuie să identificăm o nouă resursă anul viitor, să facem mai mult. (...) Trebuie să facem, în continuare, ceea ce scrie şi în Constituţia României: că suntem un stat social, o ţară în care nimeni nu este mai presus decât altcineva şi în care toţi cetăţenii, şi în special copiii, au aceleaşi drepturi', a mai declarat şeful Guvernului citat de agerpres.
Victor Ponta: Legea ASTA e singura pe care nu o voi respecta
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

66
Noua modă - 'zombi filler'. 'Se poate spune că a mers la sală'. Oamenii au început să-și injecteze grăsime din cadavre
66

400
Avertisment dur. Cetatea Sighișoara este în pericol. Ce s-ar putea întâmpla în orice moment
400

308
Fără lumina sfântă de la Ierusalim? Există acest risc, confirmă Patriarhia: există deja un plan „B
308

656
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
656

1.676
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
1.676

3.096
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
3.096

978
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
978

1.045
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.045

4.003
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Ce decizie au luat medicii. S-a implicat și un specialist din Franța
4.003

1.498
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
1.498

2.310
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
2.310

1.599
FOTO "Bijuteriile pe patru roți" ale unor străini certați cu legea au fost trase pe dreapta de polițiștii români: Schema prin care au păcălit statul
1.599

5.575
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
5.575
















Comentează