Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Victor Ponta: Salariile bugetarilor, un DEZASTRU

guvern

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Palatul Victoria, că Guvernul speră să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei salarizării la nivelul administraţiei publice locale şi a apreciat, în context, că 'e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie'.

'Ştiţi foarte bine că e un dezastru cu salarizarea în sistemul bugetar, începând cu preşedintele ţării şi primul-ministru care au salarii mai mici decât secretara de la orice companie. Şi nu mai vorbesc de ce se întâmplă la nivelul autorităţilor locale, unde sunt aproape toţi cu salariul minim. Tocmai asta încearcă Ministerul Muncii, să reaşeze măcar un pic lucrurile. Şi în învăţământ s-a ajuns acum, s-au comasat nu ştiu câte categorii. Asta e problema pe care am încercat să o rezolvăm doar de jos în sus, adică ridicând salariul minim, dar nu am reuşit altfel. Sper să găsim resursele, dar mai ales soluţia', a declarat premierul Victor Ponta, în cadrul discuţiilor purtate în sistem de videoconferinţă cu reprezentanţii din teritoriu ai sindicatelor şi patronatelor la prezentarea anuarului cu tema '2014 în contextul Dialogului Social Naţional'.

Ponta a făcut declaraţiile ca urmare a unei interpelări pe acest subiect venite din partea preşedintelui CN Cartel Alfa filiala Argeş, Ilie Scarlat.

'Problema legată de salarizarea celor din administraţie este în primul rând bugetul şi porneşte de la nivel central. Noi, în teritoriu, facem ce putem, dar considerăm că această acţiune, în acest moment, trebuie să-şi găsească o finalitate pozitivă. Mizăm pe eficienţa dialogului social şi că se vor găsi resurse pentru rezolvarea ei' a declarat Ilie Scarlat, referindu-se la greva de avertisment declanşată de angajaţii din administraţia publică locală.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a organizat vineri, în intervalul orar 10,00 - 10,30, o grevă de avertisment cu întreruperea programului în instituţiile din administraţia publică locală - primării şi consilii judeţene - deoarece niciuna dintre solicitările federaţiei nu a fost soluţionată în mod favorabil de către Guvern.

SURSA: AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.